Din ianuarie, ţăranii vor putea vinde doar dacă au carnet de comercializare

Data publicării:
alimente legume puata mediafax-2

În plus, de la 1 ianuarie anul viitor, ţăranii vor avea tarabe separate de intermediari, aşa stabileşte o ordonanţă de urgenţă. Agricultorii susţin însă că acest lucru va îngreuna muncă ţăranilor, iar legea în pieţe o vor face tot intermediarii.

Autorităţile promit că, în patru luni, ţăranii vor avea locul lor în pieţe, separat de intermediari. Un lucru greu de pus în practică, susţin fermierii.

„Sunt convins că realizarea acestor separări se va face foarte greu. Comercianții sunt cunoscuți de consumatori, care vin zilnic la ei”, spune administratorul unei piețe din Buzău.

Agricultorii vor putea vinde la tarabă doar dacă vor avea carnete de comercializare. Va fi eliberat tot de primărie, cum se întâmplă acum, şi nu de o asociaţie de producători care verifică cât de mare e ferma producătorului şi ce recoltă obţine anual.

O măsură considerată mai bună ar fi fost cardul de acces în pieţe, la care autorităţile au renunţat deocamdată din lipsa banilor.

Legea actuală stabileşte că 20% din tarabele din pieţe trebuie să fie ocupate de fermieri, dar în realitate numărul lor este foarte mic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri