Sari la conținut
News Alert

După dezastru | Pericolul va fi anunţat oamenilor prin sms. Deocamdată e o promisiune

Furtuna năprasnică a scos la iveală o situație extrem de gravă. Nu avem niciun sistem de alertare. Informaţiile ajung la autorităţi, dar rămân de multe ori închise în birouri. Guvernanţii promit că în cel mult două luni românii vor primi alerte prin sms.

Conform procedurilor, furtuna a fost anunțată inițial de Centrul Regional de Metorologie Timiș. Prin fax și e-mail, informațiile au ajuns la ANM, iar de aici la IGSU, Ministerul Mediului şi Ministerul Tranporturilor. Mesajul a fost trimis, mai departe către Inspectoratele pentru Situații de Urgență din zonele vizate dar și către primăriile localităților.

Florinela Georgescu, meteorolog: „În mai puțin de 36 de ore au fost emise 47 de avertizări pentru fenomene severe imediate, dintre care 12 de cod portocaliu. Am avut la dispoziţie toată informaţia pe care o puteam folosi într-o astfel de situaţie”.

Informaţiile au rămas însă la autorităţi. Primarii spun că au primit târziu informarea meteo şi era imposibil să anunţe populaţia.

Ioan Bota - primarul comunei Rieni: „Dezastru! Cinci minute, comuna undeva la 80-90% devastată”.

Cei de la ISU doar cu cod galben am avut şi cu statistici. Lor le trebuie statistici.

Nici prefectul judeţului Arad, unde a murit un om şi 15 au fost răniţi, nu a putut să spună clar dacă mesajele de avertizare au ajuns sau nu la oameni.

-Aţi primit avertizările?

-Prefectul județului Arad, Forentina Horgea: Da, la 15.40 am primit avertizările. Au fost trimise către comitetele locale, la primari, viceprimari.

-La ce ora a fost furtuna în punctul de maximă intensitate în Arad?

-În jur de ora 16.

-Ce aţi făcut cu această avertizare?

-A fost trimisă mai departe

-Ce au făcut primăriile?

-Ar trebui să-i sunaţi pe ei, să-i întrebaţi.

-I-ați sunat și pe ei?

-Am fost în legătură strânsă cu ei şi cu toţi. Au intervenit. A fost o furtună de câteva minute, care a pus la pământ totul. La Moneasa, toată staţiunea a fost pusă la pământ în 10-15 minute.

-În ce fel au intervenit primarii?

-Au fost convocate comitetele locale şi au intervenit.

-Ce au făcut?

-Au intervenit în teren cu utilajele. Au curăţat drumurile afectate de pomi, stâlpi căzuţi.

-Omul care a murit. În ce împrejurări a murit?

-Se afla în faţa hotelului Moneasa, la o plimbare. Când a început furtuna, a fugit să se adăpostească. În timp ce fugea să se adăpostească în hotel a căzut un copac peste dânsa.

-Dacă ar fi ştiut că urmează o furtună, n-ar fi stat în hotel?

-Probabil că ar fi stat. De unde să ştiu? S-a întâmplat totul prea din scurt.

-Ce a fost dins scurt? Avertizarea ANM?

-Avertizarea n-a fost din scurt. Au avut şi ei la cunoștință ce urmează să se întâmple și au trimis imediat către noi. Nu cred că cineva a greşit.

-Timpul era insuficient sau ce nu a funcţionat, de un om a murit și 15 au fost răniți?

-Avertizarea a venit la timp, dar în timp foarte scurt s-a produs şi vijelia.

-Ce ar fi trebuit să se întâmple pentru a preveni moartea acelei femei şi rănirea altor 15?

-Nu ştiu să vă spun. Probabil că o avertizare tip SMS către toată populaţia, să ştie să se adăpostească din timp, ca să nu...

-Pe ce cale aţi primit avertizarea?

-De la ANM, prin SMS pe telefon.

-Cum aţi transmis-o mai departe?

-Centrul operaţional de la ISU a transmis-o mai departe, către toate primăriile, tot prin SMS.

Nenorocirea din Vest-ul ţării a readus în discuţie faptul că în România nu există un sistem de alertare prin SMS a populaţiei, deşi autorităţile promit acest lucru de cinci luni. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să ia măsuri în acest sens şi să explice dacă procedurile au fost respectate şi cine se face vinovat de neglijenţă sau incompetenţă.

Premierul promite că în câteva săptămâni românii vor fi anunţaţi prin SMS din timp despre pericolele care urmează.

Mihai Tudose: Am vut întalnire cu operatorii de telefonie mobilă, STS, ANCOM. Am găsit o soluţie şi se lucrează la implememtare. Cu avertizările de la diferite structuri: meteo, poate fi avertizat și pe incendii. Vin la IGSU și se trimit spre operatorii de telefonie mobilă, în zonele afectate. Toţi cei care sunt acolo primesc un semnal de alertă.

Repoorter. Când?

Mihai Tudose: „Cât de repede posibil implementăm tehnic, parte de hard, de soft. Nu se poate până după-masă. Într-o lună, două va fi funcţional!”.

”Sistem Alert” va fi dezvoltat și implementat de ANCOM (autoritatea de comunicații), IGSU (inspectoratul de situații de urgență), STS (serviciul telecomunicații speciale) în colaborare cu operatorii de telefonie.

Soluțiile tehnice vor fi stabilite în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanţi și experți ai entităților menţionate, care va avea prima întâlnire luni, 18 septembrie.

”Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc.

În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.

În Statele Unite ale Americii, populația este anunțată din timp să se adpostească. Sistemul de tip SMS conţine informaţii despre perioada de pericol dar şi sfaturi pentru populaţie.

Etichete: alerta sms , furtuna violenta , avertizare populatie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale