Gazprom, ofensivă puternică în România

Data publicării:
2512 20gazprom-40413

Prima benzinărie rusească a fost deja inaugurată în România, la Sibiu, în urmă cu circa o săptămână, în dreptul localității Vestem. Rușii nu au venit cu o politică de prețuri mai mici decât cele existente deja pe piață.

La pompă, prețurile sunt puțin mai mari decât cele din alte benzinării.

Gazprom va aduce carburanții procesați din rafinăria deținută în Serbia și vrea alte stații în jumătatea de vest a țării, pentru că este mai eficient să ai benzinăriile cât mai aproape de rafinărie. Strategul intrării Gazprom în România este un român care a lucrat tot pentru petroliștii ruși, iar potrivit unor surse, Gazprom ar putea prelua stațiile Agip care dorește să părăsească România.

„Acolo la NIS Gazprom lucrează fostul meu director din secția economică Mihai Corbu, e director general și dezvoltă rețeaua pentru a comercializa produsele de la rafinăria din Pancevo”, spune Constantin Tampiza, reprezentant Lukoil în România.

Compania rusească mai vizează şi pieţele din Bulgaria, Serbia şi Muntenegru. Staţiile Gazprom vor include magazine, restaurante şi cafenele. În plus, clienţii vor avea acces la reţele de internet fără fir.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri