Horia Moculescu este internat la Spitalul Floreasca şi ar putea fi operat

Data publicării:
horia moculescu 4666778-Mediafax Foto-Razvan Lupica

Horia Moculescu a fost internat duminică dimineaţa în Spitalul Floreasca, fiind supus mai multor investigaţii medicale pentru a se stabili cauza durerilor abdominale, potrivit surselor citate de Mediafax.

Diagnosticul pus în urma investigaţiilor este de colică biliară, iar medicii vor decide dacă este necesar ca Horia Moculescu să fie operat.

Horia Moculescu, născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea, este pianist, interpret vocal, compozitor, mediator şi creator de programe TV. A învaţat autodidact acordeonul la vârsta de şase ani, apoi a urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieţi (astăzi Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică uşoară la pian şi la acordeon.

Din cauza aşa-zisei „origini sociale nesănătoase” din timpul regimului comunist (din partea mamei - Midia Copetti-, Moculescu este de origine italiană, iar din partea tatălui - Nicolae Moculescu -, fost ofiţer în armata română interbelică, este de origine română), nu a putut urma cursurile universitare la Conservatorul din Bucureşti. S-a înscris la Facultatea de Mine din Petroşani, unde şi-a pus în evidenţă talentul de interpret muzical în cadrul orchestrei facultăţii.

În continuare, s-a dedicat exclusiv muzicii, activând ca pianist în localuri de bun renume din Bucureşti şi de pe litoralul Mării Negre. În această perioadă a început să compună melodii de muzică uşoară. Piesa lui de debut a fost „De-ai fi tu salcie la mal”.

Este realizatorul emisiunii de televiziune „Atenţie, se cântă!”. De asemenea, este membru al Uniunii Compozitorilor. A compus aproximativ 500 de melodii şi a luat peste 200 premii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...