Incendiu violent la Caracal. Două spații comerciale au ars complet

Data publicării:
foc caracal

Un incendiu violent a avut loc în Caracal, marți dimineaţă. Două spații comerciale au ars complet. Pompierii au reuşit abia după 2 ore să stingă flăcările. Cele două magazine funcţionează în imobile alăturate şi, cel mai probabil, flăcările s-au extins de la una la cealaltă. Într-unul dintre spaţii era depozitată multă mobilă, care a întreţinut focul. Cauza producerii incendiului ar fi un scurtcircuit.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă în municipiul Caracal, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două spaţii comerciale, spun reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la materiale textile şi obiecte de mobilier aflate în cele două spaţii comerciale, cu flacără şi degajări mari de fum.

În incendiu au ars 25 de elemente de mobilier (şifoniere, colţare, mobilă de bucătărie) într-un spaţiu comercial, iar în cel de-al doilea au ars tâmplăria din PVC, electronice şi materiale textile (îmbrăcăminte).

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un conductor defect.

În zona respectivă mai erau trei spaţii comerciale, inclusiv un fast-food.

Sursa: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri