Jaf la o casă de schimb valutar din București. Hoțul a fugit cu 15.000 de lei

Data publicării:
duba politie

Actualizare 16.00. Poliţiştii au instituit filtre la ieşirile din Bucureşti.

La faţa locului, unde a avut loc incidentul, a fost efectuată cercetarea la faţa locului.


 Casiera de la casa de schimb valutar nu s-a gândit nicio clipă că mesajul pe care l-a avut lipit pe geam luni de zile se va adeveri. Surse din anchetă spun că atacatorul a intrat în casa de amanet, cu zece minute înainte de jaf. În aceeaşi clădire funcţionează şi o spălătorie ecologică.

A fost pretextul perfect pentru bărbat să stea acolo până a prins momentul prielnic să dea lovitura. Când casiera de la amanet a deschis uşa cabinei securizate, atacatorul a ameninţat-o cu un cuţit.

Femeia n-a avut încotro şi i-a dat cei 15.000 de lei.

Criminaliştii au cercetat fiecare centimetru al casei de schimb valutar în speranţa că vor găsi amprente. Poliţiştii au adus şi un câine special antrenat pentru a-i lua urma atacatorului.

În plus, ca să-l găsească, anchetatorii se bazează pe o schemă desenată chiar de casieră, care explică pe unde a fugit agresorul.

Femeia a povestit că bărbatul a ieşit din casa de schimb, pe şoseaua Mihai Bravu şi apoi a cotit pe prima stradă care i-a ieşit în cale, pe lângă o şcoală, după care s-a făcut nevăzut.

Martorii le-au spus poliţiştilor că atacatorul are sub 35 d ani şi 1.80 înălţime. El purta o geacă de culoare închisă în momentul jafului şi ochelari de vedere.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri