Percheziții la falsificatori de pașapoarte

Data publicării:
mascati-5458692-Mediafax Foto-Alexandru Solomon-1

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, trafic de influenţă, precum şi complicitate la fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, folosire în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În cursul zilei de astăzi, 13 martie 2015, în baza unor autorizaţii emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, ofiţeri şi lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei, desfăşoară percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate pe raza judeţului Maramureş.

Din probele administrate în cauză rezultă că infracţiunile sunt săvârşite de către mai multe persoane care falsificau documente de identitate pentru persoane interesate să le obţină contra cost sau intermediau obţinerea unor astfel de înscrisuri.”, se arată într-un comunicat de presă al PÎCCJ.

Polițiștii au informații că rețeaua funcționa de mai multe luni și ar fi avut membri atât în Satu Mare și Maramureș cât și peste graniță. Persoanele care primeau documentele false nu doar că reușeau să intre în România, dar prin intermediul lor reușeau să călătorească în Uniunea Europeană. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...