Protest, după ce Rusia a donat 100 de euro pentru „Cumințenia Pământului”

Data actualizării: Data publicării:
cumintenia pamantului

Pe Facebook s-a organizat un protest în fața Ambasadei Rusiei față de decizia Rusiei de a dona 100 de euro pentru campania de achiziționare a „Cumințeniei Pământului”. Protestul „Donați un cent pentru Rusia” va avea loc marți, între orele 17.00 și 17.30, la sediul Ambasadei Rusiei la București. Organizatorii protestului spun că se simt „jigniți” de „bacșișul” Rusiei.

cumintenia pamantului

„Ambasadorul Rusiei a anunțat cu mândrie că a donat 100 de euro pentru Cumințenia Pământului. Considerăm că suntem jigniți, așa că vă invit să returnăm bacșisul în monede cât mai mic. Un cent ar fi suficient dacă ne-am aduna suficienți. Oricum, ar fi bine să nu rămânem datori, așa cum sunt rușii față de noi cu niște zeci de tone de aur, dacă ne oprim doar aici”, au scris organizatorii protestului pe rețeaua de socializare. 

Ambasada Rusiei la București a anunţat, luni seară, că a donat 100 de euro pentru „Cumințenia Pământului”și a publicat pe pagina sa oficială de Facebook inclusiv chitanţa.

Mai mult, sub comunicatul în care şi-a anunţat donaţia, a fost atașat un scurt film, care îşi propune să prezinte „istoria adevărată” a relaţiilor dintre România şi Rusia. Filmul e o repunere în pagină a unui film de campanie pentru donaţii realizat de o agenţie de publicitate din România.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În videoclipul de propagandă postat pe site-ul Ambasadei Rusiei se afirmă că în Primul Război Mondial armata rusă și armata română au luptat împreună pentru independența României. În cel de-Al Doilea Război mondial, aceleași armate au luptat alături pentru independența Europei, iar copiii români trebuie să învețe adevărata istorie a celor două popoare, o istorie care „n-a fost scrisă de actori, pe un platou de filmare”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri