România vrea prezenţă NATO în Marea Neagră

Data publicării:
prezenta nato marea neagra

Securitatea la Marea Neagră este o prioritate pentru România. Ministrul Apărării spune că existenţa unor forţe navale aliate grupate după modelul deja existent la NATO ar fi o variantă de luat în calcul.

Din punctul nostru de vedere problematica de securitate de la Marea Neagră este una specifică şi am pledat pentru reflectarea ei ca atare în documentele Alianţei şi, în cele din urmă , în ceea ce va rezulta de la summitul de la Varşovia. În acest context, ideea unei prezenţe aliate maritime navale este una firească. Ideea este într-un stadiu incipient. Referinţa la Grupările Navale aliate permanente este un model existent, există asemenea grupări la Marea Mediterană, ele oferă inspiraţie pentru posibile, dorite astfel de dezvoltări la Marea Neagră”, a spus Mihnea Motoc, ministrul Apărării.

Potrivit tratatului de la Montreaux, navele care aparţin statelor din afara zonei Mării Negre nu pot rămâne în regiune mai mult de 21 de zile. Aşadar, un astfel de grup naval de luptă ar putea fi format doar din flotele României, Bulgariei şi Turciei.

NATO a experimentat deja astfel de structuri în oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană. În oceanul Atlantic sunt prezente permanent între patru şi şase distrugătoare care aparţin Canadei, Olandei, Germaniei şi Statelor Unite. Acestea sunt pregătite să intervină rapid, în orice situaţie. Lor li se mai alătură, prin rotaţie, nave din alte şapte ţări.

Gruparea navală din Marea Mediterană este formată din opt fregate şi distrugătoare. Acestea sunt prezente prin rotaţie şi aparţin Germaniei, Olandei, Italiei, Greciei, Spaniei, Turciei, Statelor Unite şi Marii Britanii.

După anexarea Crimeei de către Rusia, Statele Unite au decis să trimită mai multe distrugătoare în Marea Neagră care să participe, pentru câteva zile, la exerciţii comune cu România.

Securitatea pe flancul estic al Alianţei preocupă şi alte ţări din regiune. Polonia solicită ca pe teritoriul său să staţioneze permanent trupe NATO, iar Lituania îşi doreşte ca spaţiul său aerian să fie păzit tot timpul de avioanele de luptă ale statelor aliate.

Citiți și:

Proiect MApN. Prezență continuă a NATO în Marea Neagră

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate