Scene de coșmar la marginea unui câmp. Zeci de capre au fost călcate cu mașina

Data publicării:
caprite

Scene de coșmar la marginea unui câmp din comuna Moţăţei, din judeţul Dolj, unde zeci de capre au fost călcate cu mașina și omorâte intenţionat. Suspectul principal e un localnic, paznic la ferma unui investitor belgian. Furios că animalele distrug culturile, bărbatul a intrat cu autoturismul direct în turma de capre. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Bărbatul a spulberat cu mașina aproape toată turma de animale. Peste 40 de capre au murit, iar acum alte câteva zeci sunt grav rănite.

Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, când ciobanii duceau caprele la păscut. Din senin şi cu viteză foarte mare, o maşină de teren a lovit animalele din plin. Oamenii spun că au fost și ei la un pas de moarte și că au scăpat ca prin minune.

Cioban: Când a luat-o spre noi, a făcut imediat pe cultură, pe porumb și a luat-o de a intrat în capre. Pe urmă s-a întors, iar și pe urmă iar.

Fermier: Omul a făcut-o intenționat. Deci, se vede cum s-a întors cum ar veni de trei ori a dat în ele în plin, o turmă de 300 de capete.

Fermierul este şi acum în stare de șoc după ce și-a văzut animalele măcelărite.

Nicuşor Iovan, fermier: Nu s-a întâmplat niciodata așa ceva. Nici nu pot să mai dorm noaptea, deci visez urât. Putea măcar să sune să zică să ajungem la o înțelegere, dar omul continuă să amenințe. Asta e răzbunare sută la sută.

Incidentul îi nelinişteşte acum pe toţi proprietarii de animale.

Proprietar de animale: Am și eu animale și mi-e teamă să nu se întâmple ce s-a întâmplat aici.

Cioban: Acuma ne e și nouă frică că nu mai avem voie să mai trecem încolo.

Paznicul bănuit că ar fi condus mașina neagă toate acuzațiile.

Radu Pisoi, paznic: Nu cred absolut nimic! Nu cred nimic! Şi nici nu mă interesează. Sunt oameni în măsură care o să ia măsuri despre tot ceea ce spun ei și ce spune toată lumea și o să vedem atunci despre ce e vorba. Până atunci fiecare e cetățean liber.

Fermierul a depus o plângere la poliţie, iar oamenii legii au deschis o anchetă.

Mihaela Gîrd, purtător de cuvânt IPJ Dolj: S-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere a animalelor cu intenție fără drept și rănirea sau schinjuirea animalelor.

Dacă va fi găsit vinovat, paznicul riscă să stea chiar şi un an după gratii sau va primi o amendă usturătoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...