Șeful Spitalului Ploiești a demisionat. Ministerul Sănătății a găsit mai multe nereguli în urma unei anchete

Data publicării:
spital-7

Oficialii ministerului au venit la unitatea sanitară de aproximativ două săptămâni și de atunci au verificat documentele spitalului, dar au vorbit și cu medicii și pacienții. Cei din corpul de control au spus că au găsit nereguli în ceea ce privește lista de achiziții și condițiile din spital.

Aceștia au mai descoperit că pacienții trebuie să cumpere, în marea lor majoritate, toate medicamentele și tot ce este necesar pentru intervențiile care se efectuează în spital.

Raportul final al comisiei de anchetă va apărea în scurt timp, având în vedere că acest control ar trebui să ia sfârșit astăzi.

Echipa trimisă în control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti constatase zilele trecute că, deşi acestuia i-au fost alocate constant fonduri, ele nu se regăsesc în dotări şi nici în achiziţii, fiind aproape surprinzător că unitatea încă funcţionează.

O concluzie preliminară a controlului este aceea că banii de care a dispus SJU Ploieşti nu se regăsesc în dotări şi achiziţii.

„Din anii '70, nu s-a mai făcut aproape nimic. Este aproape surprinzător că spitalul mai funcţionează”, au mai spus surse din interiorul spitalului, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, sesizările de la pacienţi privind problemele spitalului sunt foarte numeroase, după cum ar arăta tot concluziile preliminare ale controlului dispus de Ministerul Sănătăţii (MS).

Şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a afirmat, luni, că nu a ştiut despre problemele de la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, pe care le acuză medicii şi pacienţii, şi că a aflat din presă despre acestea, susţinând că instituţia pe care o conduce a făcut anual investiţii la unitatea sanitară.

Cum a început ancheta

În urmă cu două săptămâni, un medic de la Spitalul Judeţean din Ploieşti dezvăluia că medicii care lucrează în această unitate folosesc ustensile atât de uzate încât tratarea pacienţilor cu ele a devenit un risc.

Într-un mesaj public, chirurgul Dan Oprea spune că aparatele de sterilizare a ustensilelor medicale nu funcţionează, iar medicii sunt obligaţi să folosească de zeci de ori aceleaşi bisturie electrice, deşi acestea ar trebui să fie de unică folosinţă. Medicul se plânge şi de faptul că spitalul nu are medicamentele necesare pentru tratarea bolnavilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri