Sari la conținut

Trafic feroviar blocat în continuare în Vâlcea, din cauza accidentului de miercuri seară

Traficul feroviar este blocat în continuare, joi dimineaţă, în judeţul Vâlcea, în urma accidentului produs în localitatea Câineni, miercuri seară, când şoferul unui tir a adormit la volan, iar autotrenul a fost lovit de un tren Regio, patru persoane fiind rănite.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă, joi dimineaţă, că traficul feroviar este în continuare oprit la Secţia de Calea Ferată 201, în judeţul Vâlcea, între staţiile Câineni şi Cornet. 

Circulaţia feroviară este întreruptă de miercuri seară, din jurul orei 21.15, când şoferul unui TIR care transporta grâu a adormit la volan, iar autotrenul a intrat pe contrasens, a ieşit de pe şosea şi a ajuns pe o păşune, după care a intrat pe calea ferată, unde a fost lovit de un tren Regio care circula pe traseul Pod Olt - Râmnicu Vâlcea. În urma accidentului, şoferul autotrenului şi trei călători din garnitură au fost răniţi uşor.

Accidentul s-a produs cu puţin înainte de ora 21, la intersecţia căii ferate cu DN7, în apropiere de localitatea Câineni. Şoferul unui tir a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit pe calea ferată, unde a fost izbit de un automotor care se deplasa către Râmnicu Vâlcea. În urma impactului puternic, garnitura s-a răsturnat.

„În motorul care circula pe calea ferată se aflau şase persoane, dintre care trei au fost preluate de către un echipaj SAJ şi de echipajul SMURD Brezoi. Şoferul autotrenului care circula pe directia Sibiu Vâlcea s-a autoevacuat, a suferit traumatisme uşoare”, a precizat plutonier major Adrian Țugulan, de la ISU Vâlcea.

Poliţiştii spun că accidentul s-a produs, cel mai probabil, din vina şoferului care ar fi adormit la volan.

„Conducătorul autotrenului înmatriculat în Vâlcea, care circula pe DN7, pe relația Sibiu Valcea, posibl pe fondul oboselii, a patruns pe sensul opus de mers, a pierdut controlul şi a intrat pe calea ferată, unde a fost acroşat de trenul personal care circula pe relatia Podu Olt Băbeni.

Pasagerii răniţi au fost transportaţi cu ambulanţele la spitalele din Brezoi şi Sibiu”, a declarat inspectorul principal Remus Cebuc de la Centrul pentru serviciu rutier Râmnicu Vâlcea.

Etichete: accident , TIR , Valcea , Caineni , Cornet , ciocnire tren tir

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale