Traian Băsescu la vot: Votez pentru continuitatea în drumul spre Vest

Data publicării:
09122012 20base-37704

„Votez pentru continuitatea în drumulspre Vest, nu vreau ca țara să fie una în zona gri, în care să nu știm dacă prioritatea e spre Bruxelles sau Moscova, Washington sau Beijing”, a spus el.

Cred că România trebuie să își continue drumul euroatlantic, iar cu Rusia și China putem fi prieteni, dar drumul nostru e către valorile euroatlantice”, a subliniat președintele.

„De 7 luni producem ambiguitate, ne războim cu liderii UE, îi admonestăm, le spunem că nu vin ei să ne facă ordine acasă, certăm Departamentul de Stat. Așa ceva nu se poate, pentru că România riscă să între într-o zonă gri”, a avertizat el.

„Să fim drepți. Sunt convins că toi cei care vor să voteze se duc la vot, mai ales cei care vor să se exprime și să stabilească ce vor de la politicieni”, a adăugat Traian Băsescu.

„Până acum soția nu mi-a dat nicio listă de cumpărături”, a spus președintele, râzând, întrebat de jurnaliști dacă astăzi se va duce la cumpărături, așa cum obișnuiește după vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri