Ultima zi a protestului medicilor. Cadrele medicale amenință că intră în grevă generală

Data publicării:
protest sindicate sanatate medici-Mediafax Foto-Andreea Alexandru-5

Cei care au protestat opt zile în faţa Ministerului Sănătăţii încă mai speră să-i convingă pe guvernanţi că revendicările lor trebuie rezolvate.

Însă, cum până acum tot ce au primit au fost doar promisiuni, cadrele medicale sunt decise să continue protestele.

„Cred că de acum încolo vor începe adevăratele proteste, mai ales ţinând cont de faptul că până la acest moment am primit promisiuni că vom fi invitaţi la dialog. Văd că nu s-a întâmplat nimic, iar la întâlnirea de ieri de la Spitalul Universitar am auzit aproape aceleaşi proiecte ale domnului ministru cu care noi, în parte, nu suntem de acord”, a declarat Marius Sepi, prim-vicepreşedintele Sanitas.

Angajaţii din sistemul sanitar vor stabili, la începutul săptămânii viitoare, data mitingului pe care îl vor organiza în faţa Guvernului. Cel mai probabil, protestul, urmat de un marş până la Ministerul Finanţelor, va avea loc la jumătatea lunii octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri