Un bărbat din Gorj și-a ucis fratele. L-a lovit de mai multe ori cu un târnăcop după ce s-au certat

Data publicării:
barbat incatusat
Inculpatul a fost reţinut preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore. FOTO: Shutterstock

Un bărbat din comuna Licurici a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a ucis fratele, lovindu-l pe acesta în zona capului, umărului stâng şi toracelui cu un târnăcop, informează, luni, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, inculpatul este cercetat pentru omor asupra unui membru al familiei.

„Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că în seara zilei de 2 martie, în jurul orelor 17,00 - 20,00, inculpatul B.G., în timp ce se afla împreună cu fratele său, B.A., în locuinţa comună situată în satul Licurici, comuna Licurici, judeţul Gorj, pe fondul consumului de alcool l-a lovit puternic pe acesta din urmă, cu un obiect contondent (târnăcop cu lungimea de un metru alcătuit din coadă de lemn şi partea metalică, prevăzută într-o parte cu o lamă - folosită pentru tăierea lemnelor, iar la cealaltă parte cu o lamă stil sapă), în zona capului, a umărului stânga şi toracic (fronto temporal stânga, pavilion auricular stâng şi deltoidoscapulare stânga - leziuni care s-au putut produce printr-o singură lovitură cu corp dur), producând astfel moartea violentă a victimei (care se datorează dilacerării, contuziei şi hemoragiei meningocerebrale consecutive unui traumatism craniocerebral şi toracic acut cu fractura cominutivă fronto-temporo-patrietală stângă)”, se arată în comunicat.

Inculpatul a fost reţinut preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore.

Propunerea parchetului a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Gorj, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările în acest caz continuă.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Un robot ucrainean, filmat când deschide focul asupra unui soldat rus pe linia frontului
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online