Un bătrân din București era ţinut cu forța în casă de fiul său, care îl amenința cu un cuțit. Luptătorii SAS au reușit să-l salveze

Data publicării:
luptator sas
Luptătorii SAS au intervenit şi l-au scos pe bătrân din locuinţă. FOTO: Inquam Photos/ Cornel Putan

Un bărbat de 75 de ani din Bucureşti a fost salvat în urma unei intervenţii a poliţiştilor şi a luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, fiindcă fiul său nu îi permitea să iasă din apartament, el ameninţând cu un cuţit. Poliţiştii au fost alertaţi de un alt bărbat, venit în vizită, care a fost ameninţat la rândul său. Pentru că suspectul era agitat şi incoerent, luptătorii SAS au intervenit şi l-au scos pe bătrân din locuinţă. Suspectul a fost internat, transmite News.ro.

Poliţia Capitalei a anunţat, marţi, că poliţiştii de la Secţia 18 au fost sesizaţi, luni, printr-un apel la 112, că la o adresă din Sectorul 5 un bărbat este ameninţat de fiul său cu un cuțit, acesta nepermiţându-i să părăsească locuinţa.

Poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, care a povestit că s-a deplasat la adresă pentru a-i vizita pe un bărbat şi pe fiul acestuia, moment în care cel din urmă l-ar fi ameninţat cu un cuțit.

„Astfel, poliţiştii au luat legătura cu tatăl persoanei reclamate, un bărbat în vârstă de 75 de ani, care le-a relatat, prin fereastra imobilului, faptul că fiul său nu îi permite să părăsească apartamentul. De asemenea, în încercarea de a relaţiona cu bănuitul, un bărbat de 46 de ani, acesta a precizat că tatăl său nu are voie să părăsească locuinţa, asigurând uşa de acces în imobil”, a arătat Poliţia.

Pentru că bărbatul avea un comportament agitat şi era incoerent în vorbire, refuzând orice contact cu poliţiştii, s-a solicitat sprijinul unei echipe de negociatori şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

„Întrucât, la momentul sosirii acestora, din interior se auzeau mai multe zgomote şi strigăte, s-a procedat la intrarea în locuinţă, iar bărbatul de 46 de ani a fost imobilizat. Astfel, poliţiştii au reuşit salvarea persoanei vătămate şi scoaterea ei din imobil, în siguranţă. De asemenea, în interiorul casei, a fost găsit un obiect tăietor-înţepător pe care bănuitul l-ar fi avut asupra lui pe parcursul desfăşurării evenimentelor, acesta fiind ridicat şi sigilat de către poliţişti”, a precizat sursa citată.

Suspectul a fost internat în spital

Bărbatul de 46 de ani a fost transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate, şi s-a decis internarea sa.

Potrivit Poliţiei, niciuna dintre persoanele implicate nu prezenta semne vizibile de agresiune.

„În continuarea activităţilor procedurale, s-a completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există un risc iminent, motiv pentru care, împotriva bănuitului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de cinci zile. Cu privire la faptele pe care bărbatul de 46 de ani le-ar fi comis asupra persoanelor vătămate, acestea au refuzat să depună plângere”, a mai arătat Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 18 Poliţie, din oficiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi ameninţare.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul care a sunat la 112 a povestit că, atunci când a ajuns pentru a-i vizita pe cei doi, agresorul a ieşit pe fereastra apartamentului cu un cuţit şi i-a adresat mai multe ameninţări. Poliţiştii au discutat, tot la fereastră, cu bărbatul de 75 de ani, care le-a spus că fiul său nu îi permite să părăsească apartamentul. De altfel, şi suspectul le-a spus acest lucru poliţiştilor, fiind agitat şi incoerent.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Furnizorul care oferă energie electrică sub 1 leu/kWh pentru populație, e mai ieftin decât la Hidroelectrica...
Digi FM
Cum arată și cu ce se ocupă Natalia Oreiro în 2025. Cele mai recente imagini i-au surprins pe fani: „Ești...
Pro FM
Thalia, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ce ți-ai făcut la față?” Cum arată artista la 54...
Film Now
Timothée Chalamet, deloc modest când vine vorba despre rolul din „Marty Supreme”: „Este cea mai bună...
Adevarul
Cum a pierdut România Bucureștiul. Cronica unui festival criminal de corupție, incompetență și orgolii, care...
Newsweek
Cine poate scăpa de plata CASS la pensie? Un pensionar a reușit prin depunerea unui document
Digi FM
De ce recomandă nutriționista Mihaela Bilic consumul de șorici. Beneficiile neașteptate ale aperitivului...
Digi World
Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!” Două...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Noi dezvăluiri despre moartea actorului Peter Greene. Ce au găsit polițiștii în apartamentul starului din...
UTV
Trailerul Street Fighter a apărut la The Game Awards 2025. Jason Momoa și 50 Cent fac parte din distribuție