Un poliţist care a făcut închisoare pentru corupţie va fi despăgubit din cauza condiţiilor de detenţie

Data publicării:
puscarie

Stoleriu a făcut plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, reclamând condiţiile de detenţie pe care le-a avut după ce a fost condamnat definitiv, în mai 2004, la cinci ani de închisoare.

El s-a plâns de faptul că a stat în preajma unor deţinuţi fumători, dezvoltând în timp hipertensiune, că era persecutat de ceilalţi deţinuţi, dată fiind meseria sa, că au fost perioade în care nu i s-a permis să părăsească celula pentru plimbarea zilnică, cea mai lungă interdicţie fiind de patru luni, şi că a fost obligat să apară încătuşat în public, inclusiv în faţa instanţei de judecată.

De asemenea, dată fiind deteriorarea sănătăţii sale, Stoleriu a stat internat în spital, în mai 2005, fiind legat de pat, a mai arătat acesta în plângerea la CEDO.

Curtea a decis că statul român a încălcat articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce prevede interzicerea torturii şi tratamentelor inumane sau degradante, prin condiţiile de detenţie în care a stat Stoleriu şi prin faptul că acesta a fost legat de pat în timpul internării în spital.

Astfel, CEDO a decis ca reclamantului să îi fie plătită suma de 10.000 de euro, cu titlul de prejudiciu moral, de către statul român.

Decizia a fost luată, marţi, de o cameră inferioară a CEDO, oricare dintre părţi putând cere, în termen de trei luni, rejudecarea de către Marea Cameră.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri