Vremea la început de săptămână. Prognoza meteo pentru luni şi marţi, în ţară şi în Capitală

Data publicării:
frig ploaie lapovita

La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul ţării, local se va semnala ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.

La Bucureşti, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări, dar numai trecător vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de 0...1 grad. Dimineaţa, dar mai ales în cursul nopţii, se va semnala ceaţă.

Marţi, vremea va continua să fie caldă pentru această dată, mai ales în vestul teritoriului şi în zona montană şi submontană. Astfel, se vor înregistra maxime termice cuprinse între 1 grad în Moldova şi 12 grade în Dealurile de Vest şi în nord-vestul Munteniei, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade. Cerul va fi temporar noros şi va ploua în general slab, ziua, în vestul şi sud-vestul ţării şi pe arii restrânse în rest, iar noaptea, local, în nordul, centrul şi estul teritoriului şi în zona montană şi izolat în celelalte regiuni. Vor fi condiţii de polei. Precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor fi la munte, iar în a doua parte a intervalului, trecător şi în depresiunile Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele munţilor, în Crişana şi în Banat. Se va semnala ceaţă în zonele joase, dimineaţa cu precădere în cele estice şi sud-estice, iar noaptea mai ales în cele sudice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...