Femeile însărcinate se pot vaccina împotriva Covid-19 în siguranță, transmite Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA

Data actualizării: Data publicării:
gravida vaccin covid
Sarcina creşte riscul unor forme grave de boală cauzate de Covid-19, potrivit CDC, iar Covid-19 în timpul sarcinii creşte riscul naşterii premature. Foto: Profimedia Images

Femeile însărcinate ar trebui să se vaccineze împotriva Covid-19, potrivit unei noi analize care a arătat că nu există un risc sporit de pierdere a sarcinii, a transmis Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, citat de Reuters.

Conform CDC, nu au fost înregistrate probleme de siguranță pentru persoanele însărcinate, nici în noua astfel de analiză, nici în cele anterioare, ratele de avort spontan după vaccinare fiind similare cu rata preconizată.

Astfel, spune CDC, femeile gravide pot face oricare dintre cele trei vaccinuri care au autorizaţie de urgenţă - Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson.

Agenţia nu recomanda anterior femeilor însărcinate să fie vaccinate afirmând că acestea ar trebui să discute despre vaccinare cu furnizorii lor de servicii de îngrijire a sănătăţii.

Citiți și: Pot fi influențate fertilitatea, sarcina și alăptarea de vaccinul anti-Covid-19? Răspunsurile CNCAV

Covid-19 în timpul sarcinii creşte riscul naşterii premature

Sascha Ellington, conducătorul echipei de pregătire şi de reacţie în situaţii de urgenţă a Diviziei CDC pentru Sănătatea Reproducerii, a declarat că absorbţia vaccinului la femeile gravide a fost scăzută, doar 23% primind cel puţin o doză de vaccin.

„Vrem să creştem acest lucru”, a spus Ellington, menţionând că agenţia lucrează la strategii pentru ca obstetricienii şi ginecologii să devină furnizori de vaccinuri.

„Vrem ca femeile să fie protejate. Nu vedem avertismente legate de siguranţă şi astfel beneficiile vaccinării într-adevăr depăşesc orice risc potenţial sau necunoscut”, a adăugat acesta.

Sarcina creşte riscul unor forme grave de boală cauzate de Covid-19, potrivit CDC, iar Covid-19 în timpul sarcinii creşte riscul naşterii premature.

CDC a afirmat că recomandă acum tuturor persoanelor cu vârsta de cel puţin 12 ani să se vaccineze împotriva Covid-19, inclusiv persoanelor gravide, care alăptează, care încearcă să rămână însărcinate sau care ar putea rămâne însărcinate în viitor.

„Suntem conştienţi de miturile care s-au răspândit legate de fertilitate. Nu se bazează pe nicio dovadă. Nu există nicio dată ştiinţifică care să susţină acest lucru”, a spus Ellington.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...