Fostul șef CFR Călători Timișoara a fost trimis în judecată pentru o mită de 1500 de lei

Data publicării:
tren cfr calatori
Foto: Agerpres

Florin Blăgăilă, fost director al CFR Călători Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA pentru corupţie, fiind acuzat că a primit mită pentru a urgenta plata unei facturi în cadrul derulării unui contract din bani publici.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată un om de afaceri, acuzat că l-a mituit pe directorul de la CFR, şi fiul omului de afaceri, cel care a intermediat mita.

Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 17 martie 2022, Florin Blăgăilă, la acea vreme director la Sucursala Regionala Timişoara din cadrul Societăţii Naţionale "CFR Călători" SA, ar fi primit de la omul de afaceri suma de 1.500 de lei pentru a urgenta achitarea unei facturi (în valoare de 33.724 lei), emisă de societatea acestuia din urmă, în contextul unui contract încheiat cu CFR Călători, ce avea ca obiect "reparaţii şi întreţinere clădiri-lot Deva", scrie Agerpres.

Suma remisă cu titlu de mită ar fi fost pusă la dispoziţia omului de afaceri de către fiul său.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş cu propunere de a se menţine măsura controlului judiciar dispusă în cazul omului de afaceri.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India