Fratele lui Mirel Rădoi a murit

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta-112-dsu (1)
Foto: DSU

Mihai Rădoi, fratele selecționerului naționalei U21, Mirel Rădoi, a murit, în urma unui stop-cardiorespirator, anunță Digi Sport. Mihai Rădoi a încercat să se sinucidă luna trecută, când s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia.

Potrivit medicilor, Mihai Rădoi, în vârstă de 36 de ani a decedat vineri dimineaţa, la Spitalul Judeţean Timişoara, unde era internat. Decesul a survenit în urma unor multiple traumatisme, medicii precizând, la momentul internării, că acesta avea peste 100 de fracturi în tot corpul.

Mihai Rădoi s-a aruncat în gol, de la etajul 4 al blocului în care locuia din Drobeta Turnu Severin, la începutul lunii februarie, din cauza unor neînțelegeri cu soția. 

Acesta a ajuns în stare gravă la Spitalul din Severin, însă la cererea familiei, în data de 12 februarie a fost transferat la Spitalului Judeţean din Timişoara pe Secţia de Politraumatologie. Starea sa a fost extrem de gravă, dar stabilă.

Directoul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina, a confirmat în această dimineaţă că pacientul a încetat din viaţă.

"Din păcate, a decedat în cursul acestei dimineţi, în urma unui stop respirator în urma unei insuficienţe multiple de organe", a spus Craina, pentru Libertatea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri