Ghinea: PNRR e închis, am trimis documentele legale la Bruxelles. Va fi aprobat luna aceasta

cristian ghinea
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Cristian Ghinea. Foto: gov.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat documentele legale ale PNRR şi le-a trimis vineri seară la Comisia Europeană, în contextul în care acestea trebuiau finalizate şi trimise de România în această săptămână pentru ca PNRR să rămână în calendarul actual de aprobare pentru septembrie, a transmis ministrul de resort, Cristian Ghinea, pe Facebook. Potrivit acestuia, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, s-a interesat dacă România mai are Guvern și dacă poate termina documentele pentru PNRR.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a subliniat că în această săptămână, în timp ce liderii USR-PLUS şi ai PNL tratau în principal pe criza politică actuală, el a ignorat conflictul politic şi s-a concentrat, împreună cu oficiali din MIPE şi din diverse ministere, pe finalizarea documentelor legale ale PNRR, având în vedere că nerespectarea calendarului agreat cu UE pentru transmiterea planului ar fi blocat aprobarea în luna septembrie a PNRR de Comisia Europeană.

„Săptămâna asta a fost perioada cheie pentru finalizarea PNRR. Acum, nu ştiu care dintre detaliile acestei crize politice se vor ţine minte peste un an-doi, dar PNRR este programul de guvernare + bugetare + bani pentru următorii 6 ani, aşa că vom tot vorbi despre el. În plină criză politică, am considerat că trebuie să finalizez. Calendarul e cel anunţat în iunie: aprobare în septembrie în Comisie, în octombrie în Consiliu. Negocierile din iunie - iulie trebuiau în august să fie incluse în cele 15 componente ale PNRR. Am făcut asta până pe 23 august, de atunci încoace am lucrat cu Comisia la documentele legale. Asta înseamnă că din miile de pagini în română fiecare componentă devine un rezumat în engleză (axat pe un ) + un tabel cu milestone şi targets, împărţite pe fiecare şase luni până în 2026. Adică ce va face statul român - zeci de legi, sute de reforme şi de investiţii. Aceste documente legale trebuiau terminate săptămâna asta pentru ca PNRR să intre în consultarea interservice necesară înainte de Colegiul Comisarilor care va aproba planul", a explicat Cristian Ghinea, potrivit Agerpres.

PNRR urmează să fie aprobat luna aceasta

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a menţionat că respectarea calendarului finalizării şi transmiterii documentelor legale ale PNRR de către România ar face ca Comisia Europeană să aprobe documentul în această lună, într-o zi pe care nu o poate face publică.

„Ungaria are planul blocat - e aproape cert că anul ăsta nu e aprobat. Bulgaria încă nu l-a trimis oficial pentru că e din criză în criză. Am negociat tot calenda­rul, toţi paşii, toate diferenţele. Dacă ieşim din calendarul ăsta nu e clar când reintrăm. Nu suntem ultima ţară fără plan cum sună calomnia, mai sunt încă opt în urma noastră. Dar nu avem de ce să nu terminăm. (...) Dacă ne ţinem de acest calendar, planul poate fi aprobat pe XX septembrie (data nu este info publică), cum am negociat”, a scris Cristian Ghinea.

Acesta a precizat că a lucrat cu reprezentanţii MIPE şi ai altor ministere la finalizarea PNRR inclusiv în timpul şedinţei de Guvern de vineri după-amiaza, la care nu a participat pentru a putea finaliza PNRR.

Ghinea: Vestager mă întreabă dacă mai avem guvern

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că tot în seara de vineri, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, a discutat cu el, întrebându-l dacă va finaliza documentele legale ale PNRR în timp util şi dacă România mai are Guvern.

„Vestager mă întreabă dacă mai avem guvern, dacă suntem aici şi dacă terminăm. Îi zic că da, sunt aici ca soldatul japonez. Râde”, a transmis Cristian Ghinea.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a adăugat că documentele legale ale PNRR au fost trimise de la MIPE către Comisia Europeană vineri seară la ora 20:10.

„Ora 20.10. Send. Documentele legale sunt trimise şi agreate. (...) Acum PNRR e închis. Dacă nu suntem complet idioţi/nu redeschidem săptămâna viitoare, va fi aprobat în septembrie. As promised”, a conchis Ghinea.

Editor : I.C

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate