Incendiu izbucnit în timpul nopții la un bloc din Râmnicu Vâlcea. Trei oameni au ajuns la spital

Data actualizării: Data publicării:
Pompieri care intervin la un incendiu.
Incendiu într-un bloc din Târgoviște. Opt oameni au fost evacuați în timpul nopții. Foto: Digi24

Un incendiu a izbucnit, joi noapte, la o garsonieră situată la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Râmnicu Vâlcea. Pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Două etaje ale clădirii au fost inundate cu fum. Cincisprezece locatari au fost evacuaţi de pompieri, alte persoane ieşind singure din imobil. Cinci oameni au fost evaluaţi de echipajele medicale, trei dintre ei fiind apoi transportaţi la spital.

Potrivit ISU Vâlcea, incendiul a izbucnit, joi noaptea, la etajul 3 al unui bloc cu patru etaje de pe strada Decebal din Râmnicu Vâlcea, acolo fiind trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă, o descarcerare, o autospecială de transport victime multiple.

Pompierii militari au evacuat 15 persoane, iar echipajele SMURD si SAJ au evaluat medical 5 persoane. Trei dintre acestea au fost transportate la spital de ambulantele SAJ.

Alte persoane au ieşit singure din imobil, până la sosirea pompierilor militari.

Incendiul, anunţat la ora 23.27, a fost stins la 0.11.

Astfel, au ars o cameră de locuit şi mobilierul din aceasta. Au fost inundate cu fum etajele 3 şi 4.

Cauza probabila de izbucnire a incediului este în curs de cercetare.

”Se continuă verificările în toate cele 104 garsoniere, concomitent cu identificarea tuturor locatarilor care s-au autoevacuat. Se are în vedere relocarea celor care nu pot folosi locuinţele, după ce vor fi identificaţi, în spaţii/ locaţii identificate împreună cu autorităţile locale”, a precizat sursa citată.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”