Iohannis a semnat o declarație comună pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, alături de alți 17 șefi de state

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - COTROCENI - VIZITA PRESEDINTE MUNTENEGRU - 12 MAR 20
Foto: Klaus Iohannis, președintele României. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Liderii din România, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda, Regatul Unit şi Statele Unite au semnat o declaraţie comună prin care solicită eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza de peste 200 de zile.

Printre aceştia, se află şi propriii noştri cetăţeni, informează Administraţia Prezidenţială. „Soarta ostaticilor şi a populaţiei civile din Gaza, care sunt protejate prin dreptul internaţional, este o preocupare internaţională”, mai indică sursa citată.

„Subliniem că acordul propus pentru eliberarea ostaticilor ar aduce o încetare a focului imediată şi prelungită în Gaza, care ar facilita o creştere a asistenţei umanitare suplimentare necesare care va fi livrată în toată Gaza, şi ar duce la încheierea credibilă a ostilităţilor. Locuitorii din Gaza vor putea să se întoarcă la casele şi pământurile lor, cu pregătiri în prealabil pentru a li se asigura adăpost şi provizii umanitare”, arată declaraţia comună a celor 18 ţări.

Potrivit documentului, statele semnatare susţin „cu tărie actualele eforturi de mediere pentru a aduce acasă cetăţenii noştri”.

„Reiterăm apelul către Hamas să elibereze ostaticii şi să punem capăt acestei crize, astfel încât să ne putem concentra cu toţii pe eforturile noastre comune de a aduce pacea şi stabilitatea în regiune”, conchide sursa menţionată.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri