Cazul agentului pedofil. Lider de sindicat: Mulți din șefii lui trebuie să-și dea demisia

Data actualizării: Data publicării:
iulian surugiu

Suspectul pedofil care lucra în Poliție de mai bine de șapte ani a fost prins abia după patru zile, deși existau imagini cu el de pe camerele de supraveghere. Iulian Surugiu, lider al unui sindicat din Poliție, spune că, din păcate, acesta este „rezultatul politicienilor, după 28 de ani de politică împotriva Poliției române”, iar în opinia sa, în urma anchetei, mulți dintre șefii lui trebui să-și dea demisia.

Înainte de a lucra în Poliție, suspectul fusese în Jandarmerie.

„Vă imaginați că el ar fi trebuit să fie recunoscut mult mai repede, fiind în rândurile Poliției și nu înțeleg, că pe surse se spune că și anul trecut ar mai fi avut o tentativă (...) Din păcate, eu cred că Statutul polițistului trebuie schimbat, iar psihologul polițistului trebuie să fie liber și independent, nu controlat de un șef de județ sau de un șef de la Poliția Capitalei.

Despre testul psihologic prin care trec cadrele Poliției, liderul de sindicat spune că e „un test cu baterii vechi”, care și el trebuie schimbat, pentru că nu mai corespunde realității. „Un text psihologic nu poate să redea foarte clar că ești pedofil, dar comportamentul lui - el fiind șoferul unor șef de câțiva ani buni - trebuia să dea cuiva de gândit. Cred că în urma anchetei foarte mulți din șefii lui trebuie să-și dea demisia”, a punctat Iulian Surugiu. El spune că e suficientă o testare pe an, cu condiția ca aceasta să fie făcută corespunzător, „și nu doar o simulare că se face testare”. Surugiu a repetat că „psihologul trebuie să fie liber, să nu fie condus de niciun șef, să poată vorbi cu polițistul. Psihologul trebuie să fie subordonat doar ministrului de interne, și nu șefului de la Circulație sau șefului de la Capitală”.

Pe de altă parte, liderul de sindicat a reamintit că și în România oricine trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție până are o condamnare.

Suspectul era audiat, luni, după ce înșiși colegii lui de la Rutieră l-au recunoscut în imaginile făcute publice de părinții copiilor și de Poliție și i-au anunțat pe cei de la Serviciul Omoruri. La audieri, suspectul, în vârstă de 45 de ani, a declarat că nu a făcut nimic rău, doar a pupat copiii și i-a mângâiat, pentru că el iubește mult copiii. 

Bărbatul a fost căsătorit și are doi copii din această căsătorie. În prezent, trăiește în concubinaj cu o asistentă medicală și locuiește la Măgurele. Faptele care îi sunt reproșate s-au petrecut vineri dimineața în liftul unui bloc din Drumul Taberei, zona Ghencea.

Mai multe știri despre acest subiect citiți aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană care a ajuns aproape să renunțe la numerar. Aproape că au dispărut banii cash aici
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Fiul lui Justin și Hailey Bieber, Jack Blues, a împlinit doi ani
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa a împlinit 31 de ani! Mesaje pline de emoție, publicate de părinții ei. „Meriți toată dragostea din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Millie Bobby Brown, mărturisire surprinzătoare la 22 de ani: „Nu știu cum să reacționez în fața oamenilor de...
Adevarul
Una dintre cele mai misterioase și terifiante arme din Antichitate: era ca o gheară capabilă să ridice și să...
Newsweek
Pensie de 1.111 lei după 27 de ani munciți. Cum a ajuns pensionarul să aibă sub pensia minimă
Digi FM
Regina Camilla, dărâmată de diagnosticul de cancer al regelui Charles: „Îmi doream atât de mult să spun ceva”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Astronomii au identificat cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Digi Animal World
Un gecko cu două capete sfidează toate așteptările. Crește și se hrănește singur, spre uimirea specialiștilor
Film Now
Ewan McGregor abia și-a putut stăpâni lacrimile în fața publicului. Povestea din spatele reconcilierii cu...
UTV
Ianis Hagi și soția sa au publicat imagini rare cu fiul lor. „Cum am putut trăi fără tine?”