Comisie: Statul are dreptul să se îndrepte contra magistraţilor, pentru erori judiciare

Data publicării:
avocatul poporului ciocanel facebook

Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei a modificat miercuri prevederile din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor referitoare la răspunderea magistraţilor, adoptând amendamentele propuse de Uniunea Naţională a Judecătorilor şi Asociaţia Magistraţilor, potrivit cărora statul ”are dreptul” de a se îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârşit o eroare judiciară din neglijenţă sau cu rea-credinţă.

”Plata de către stat a sumelor datorate cu titlul de despăgubire se efectuează în termen de maxim 1 an de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive”, se arată în noul alineat 7 al articoului 96 din legea 303/2004.

Şi alineatul 8 a fost modificat şi prevede că ”după ce prejudiciul a fost acoperit integral de către stat, acestuia îi revine dreptul de a se îndrepta cu acţiune în regres prin MFP, împotriva judecătorului sau procurorului care cu rea credinţă sau neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

”Termenul de prescripţie a acţiunii în regres a statului împotriva judecătorului sau procurorului pentru erorile judiciare este cel din dreptul comun şi începe să curgă de la data achitării integrale a prejudiciului de către stat”, se prevede la alineatul 9.

Alineatul 11 statuează că ”pentru exercitarea acţiunii în regres este necesară stabilirea existenţei relei-credinţe sau a gravei neglijenţe a judecătorului sau procurorului prin hotărâre penală definitivă sau în condiţiile prevăzute de art. 44-51 din Legea 317/2004 privind CSM, referitoare la verificări prealabile, cercetarea disciplinară, acţiunea disciplinară şi soluţionarea acesteia prin hotărâre definitivă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri