Dosarul Microsoft. Gheorghe Ștefan, pedeapsă redusă după denunțurile făcute la DNA

Data publicării:
gheorghe stefan inquam
Foto: Inquam Photos

Pedeapsa de șase ani de închisoare pe care fostul primar al orașului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a primit-o în dosarul Microsoft a fost redusă aproape la jumătate, luni, de Curtea de Apel Ploiești printr-o decizie definitivă.

gheorghe stefan inquam
Foto: Guliver/GettyImages

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații Curții de Apel Ploiești au admis o contestație formulată de Gheorghe Ștefan împotriva unei decizii a Tribunalului Dâmbovița care a respins contestația la executare formulată de acesta cu privire la pedeapsa de șase ani de detenție pe care a primit-o în dosarul Microsoft.

Instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare - n.r.) și a redus de la șase ani la trei ani și șase luni închisoare pedeapsa principală aplicată condamnatului prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul Microsoft în data de 3 octombrie 2016.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că decizia instanței de reducere a pedepsei aplicate lui Gheorghe Ștefan a fost luată în urma denunțurilor făcute de acesta la DNA, fiind aplicabile în cauză dispozițiile articolului 19 din Legea 692/2002.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri