Dumitru Buzatu a fost trimis în judecată pentru că ar fi luat 1,25 milioane de lei mită

Data publicării:
dumitru buzatu in fata sediului psd
Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pe data de 23 septembrie. Foto: Inquam Photos

Președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui a fost trimis în judecată, după flagrantul din luna septembrie. Dumitru Buzatu se află în arest preventiv, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, în timp ce era pe baltă, la pescuit.

Fostul lider PSD Vaslui a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant.

„În perioada 8 mai - 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (...) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (...), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, potrivit procurorilor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri