George Becali rămâne cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Data publicării:
George Becali Gigi Becali -Mediafax Group-Silviu Matei

Actualizare 15:00: Judecătorii Curții de Apel București au decis ca pedeapsa lui George Becali să rămână aceeași după contopirea pedepselor, adică 3 ani și 6 ani de luni de închisoare cu executare.

În cazul în care judecătorii de la Curtea de Apel București decid să țină cont de solicitarea făcută de procurori, atunci pedeapsa lui George Becali se poate mări de la 3 la 4 ani. Asta deoarece procurorul de ședință a solicitat și a arătat că Becali a comis infracțiuni grave, fiind vorba de infracțiuni cu violență, și de fapte de corupție.

Astfel, procurorul de ședință a solicitat mărirea pedepsei de la 3 la 4 ani de închisoare.

Patronul Stelei a vorbit timp de jumătate de oră și le-a spus magistraților că vrea să dea acatiste pentru cei care au pronunțat achitări în cele trei dosare ale sale. De asemenea, el a încercat să-i convingă pe judecători să nu-i aplice acest spor la pedeapsă și să rămână cu condamnarea de 3 ani, hotărâtă inițial de Curtea supremă de justiție.

George Becali are trei pedepre cu închisoarea. Prima este de 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul sechestrării celor care i-au furat mașina, o a doua pedpeasă este de 2 ani în dosarul schimbului ilegal de terenuri cu Armata Română, iar a treia pedeapsă este de 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Valiza.

În luna iulie a acestui an judecătorii de la Tribunalul București au decis să contopească toate aceste trei pedepse și să aplice un spot de șase luni. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel București, iar astăzi s-a judecat recursul. Decizia pe care o vor lua judecătorii de la Curtea de Apel este definitivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Face bani din gunoaiele altora. Cum reușește o tânără să câștige mii de dolari pe lună datorită unui hobby
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de la moartea lui Whitney Houston. Cu 30 de minute înainte să fie găsită fără viață vorbise la telefon...
Film Now
Angelina Jolie, seducătoare într-o rochie transparentă cu paiete. Actrița a atras toate privirile pe covorul...
Adevarul
Momentele în care omenirea a fost la un pas de al Treilea Război Mondial
Newsweek
Un avocat a găsit soluția. Ce trebuie să facă pensionarii pentru a primi indexarea pensiilor cu 600 de lei?
Digi FM
Mihai Leu ar fi împlinit 57 de ani. Soția sa, declarații sfâșietoare despre prima aniversare fără el: „Dorul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Reacția dură a lui Sean Connery când i s-a propus rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor". Morgan Freeman...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online