Răzvan Cuc, după audierea la DNA: Dosarul vizează perioada în care am fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor

Data actualizării: Data publicării:
razvan cuc captura

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a confirmat că a fost audiat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie în calitate de martor, precizând că a dat declaraţii într-un dosar deschis în cursul acestui an şi care vizează perioada în care era secretar de stat la acelaşi minister, scrie Agerpres.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Am fost într-adevăr citat în cursul săptămânii trecute să mă prezint astăzi de dimineaţă (luni - n.r.) la Direcţia Naţională Anticorupţie. M-am prezentat şi mă voi prezenta de fiecare dată când voi fi solicitat. Am fost solicitat în calitate de martor, m-am dus dimineaţa, nu noaptea însoţit de SPP-işti sau ziua cu eşarfe pe cap. M-am dus, mă voi duce tot timpul de câte ori voi fi citat. E vorba de un dosar care a fost deschis în cursul acestui an pentru perioada în care eram secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Mai multe detalii nu vă pot oferi fiindcă este o anchetă în curs”, a precizat Răzvan Cuc, la Parlament.

Potrivit acestuia, „este vorba de nişte denunţuri făcute de anumite persoane”. „Nu vreau să intru în detalii. Am intrat în calitate de martor, am ieşit în calitate de martor. Am dat declaraţii”, a adăugat Cuc.

Întrebat de presă dacă acuzaţiile îl vizau pe el sau pe altcineva din minister, Cuc a replicat: „Din moment ce am fost şi eu automat mă vizau şi pe mine. Dar am dat declaraţii în acest sens”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Prima rachetă de croazieră produsă în România, pilotată de AI: navighează fără GPS și are autonomie de 200 km
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online