Noi probe împotriva chirurgului Mihai Lucan. Cum folosea banii de la institutul de transplant din Cluj-Napoca

Data publicării:
lucan la politie

Un dosar răsunător, cu probe noi împotriva cunoscutului chirurg Mihai Lucan, acuzat că folosea bani şi aparatură medicală de la institutul de transplant Cluj-Napoca, pentru a face profit la clinică lui particulară.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a dus joi anchetatorilor documente care arată, spune el, că profesorul a cumpărat medicamente scumpe în schimbul sponsorizărilor primite de la companii farmaceutice, pe vremea când era directorul Institutului.

Emanuel Ungureanu a fost asistent social la institut şi spune că în acea perioadă a văzut multe nereguli. El este cel care l-a reclamat pe chirurgul Lucan pentru abuz în serviciu, luare de mită şi delapidare.

Doctorul a negat mereu toate acuzaţiile.

E un lucru foarte simplu: dacă se lua un lift de la institut se lua un lift şi la clinică privată. Consumabilele se ameţeau între cele două instituţii astfel încât să nu se mai ştie unde se consumă anumite materiale, materiale de la stat erau duse la privat. De la sonde până la ultimul bandaj. Vorbim cel puţîn de sute de mii de euro”, spune Emanuel Ungureanu, deputat USR .

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”