Sari la conținut

Primari înșelați de un fals procuror

Sub pretextul că anchetează un caz de fraudă, în care era implicat un alt edil, falsul procuror a reuşit să afle toate datele de pe cardurile bancare ale acestora. Două dintre victime, care au rămas fără peste zece mii de lei, au depus plângere la poliţie.

Comuna Sânmartin, judeţul Harghita. Primarul şi viceprimarul au căzut în plasa escrocului care se dădea procuror DIICOT. Ascuns în spatele unei poveşti bine puse la punct, bărbatul le-a cerut edililor să-i dicteze prin telefon datele de pe carduri.

„El a povestit un caz că nu ştiu ce fraudă s-a comis şi au apărut anumite sume mari pe cardurile primarilor”, a spus Gergely Andras, primarul comunei Sânmartin. „Și, pe urmă, deci m-am gândit mult şi mi-am dat seama că nu poate să fie un procuror adevărat", a mai spus primarul.

În doar câteva minute, viceprimarul a rămas fără 9.000 de lei în cont. Deşi a reclamat imediat dispariţia banilor, poliţia spune că identificarea infractorului nu e deloc una uşoară. „Ne este foarte greu să identificăm după nişte cartele prepay. Avem prea puţine pârghii să identificăm locul din care sunt efectuate aceste apeluri. Vorbim despre infracţiunea de înşelăciune, dar şi de aceea de efectuare de operaţiuni bancare în mod fraudulos", a spus Gheorghe Filip, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov. 

Poliţiştii nu ştiu încă dacă e vorba de un infractor sau de mai mulţi. Un lucru este cert. Cu banii din conturile edililor s-au făcut cumpărături online. Până acum s-au identificat şapte păgubiţi, toţi primari și viceprimari. Doar doi au depus plângeri oficiale. Vestea s-a dus repede în tot judeţul.

„Borboly Csaba, colegul meu din Harghita, m-a avertizat, mi-a trimis un mesaj foarte clar cu această chestie, eu la rândul meu am scris un sms în circuitul primarilor”, a spus Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna. Un incident similar a avut loc în urmă cu câteva săptămâni în Vrancea, unde 14 primari au primit un telefon de la un aşa zis procuror DIICOT, care le cerea de asemenea datele bancare. Edilii vrânceni şi-au dat seama la timp de înşelăciune.

Etichete: diicot , Harghita , primari înșelați procurori

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale