Reacția lui Florian Coldea la acuzațiile DNA. „Mă consider nevinovat”

Data publicării:
ID262477_INQUAM_Photos_Eduard_Vinatoru
Florian Coldea. Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Fostul șef SRI Florian Coldea se apără în fața acuzațiilor procurorilor DNA și spune, într-un comunicat transmis de avocat, că se consideră nevinovat. „Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și că persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege”, afirmă acesta.

„Având în vedere decizia procurorilor DNA de dispunere a măsurii de punere în mișcare a acțiunii penale, în dosarul cu nr. 52/1/P/2024, urmare a sesizării acestora în contextul unui denunț formulat de o persoană condamnată în primă instanță, țin să precizez următoarele:

- Mă consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat;

- Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și că persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege;

- Am încredere în justiția din România, așa cum am avut întotdeauna, pentru a-mi susține și dovedi nevinovăția în ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc;

- Pe parcursul desfășurării procesului penal, voi susține cu onestitate și promptitudine toate demersurile legale și voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penală pentru stabilirea adevărului și nevinovăției mele;

- În condițiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le derulează anumite trusturi media, cu promovarea de afirmații defăimătoare la adresa mea care nu au nicio legătură cu realitatea și cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declarații publice înainte de finalizarea anchetei”, arată comunicatul transmis de avocatul lui Florian Coldea.

Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, împreună cu avocatul Doru Trăilă formau o „echipă” care ajuta oamenii să-și rezolve problemele în justiție contra unor onorarii, potrivit ordonanței prin care procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a urmăririi penale în acest dosar. Florian Coldea era numit de apropiații săi „șeful cel mare” sau „FC-ul” și este descris drept un om obișnuit să dea ordine care să fie executate. Stenogramele atașate de procurori arată că membrii acestei „echipe” lăsau de înțeles că au acces la nivel înalt, până la miniștri, pentru a rezolva probleme.

Procurorii au dispus cercetarea pentru trafic de influență a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă și pentru complicitate la trafic de influență a omului de afaceri Dan Tocaci. De asemenea, firmele celor doi foști generali SRI, Wise Line Consulting SRL și e Strategic Sys SRL, sunt cercetate pentru spălarea banilor.

Coldea, Dumbravă și Trăilă au fost puși sub control judiciar, după ce au fost audiați de procurorii DNA timp de 15 ore. Anchetatorii au stabilit o cauţiune de 500.000 de lei.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”