Magnatul Benny Steinmetz, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa”, a fost reţinut în Cipru, la cererea României

Data actualizării: Data publicării:
benny steinmetz com

Magnatul Benny Steinmetz, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul ”Ferma Băneasa”, a fost reţinut în Cipru, în baza mandatului emis de autorităţile române, anunță Reuters, citând o declaratie a purtătorului de cuvânt al omului de afaceri.

Conform sursei citate, Steinmetz a fost reţinut joi, la sosirea pe aeroportul din Larnaca, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile române, scrie News.ro.

Purtătorul de cuvânt al lui Steinmetz a subliniat că predarea omului de afaceri în baza acestui mandat a fost refuzată de mai multe state europene, printre care Grecia şi Italia.

”Curtea de Apel Braşov a transmis autorităţilor din Republica Elenă un mandat european de arestare, în vederea executării unei pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în urma localizării sale pe teritoriul acestui stat. Predarea a fost refuzată de către statul solicitat, autoritatea de executare din Republica Elenă apreciind că sus-numitul nu a beneficiat de un proces echitabil”, conform celor mai recente date transmise de Ministrul Justiîiei cu privire la situaţia acestuia.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri