Foto Mircea Geoană s-a plimbat cu bicicleta pe Via Transilvanica. Adjunctul NATO a vizitat baza aeriană de la Câmpia Turzii

Data publicării:
geoana cu casca de bicicleta si ochelari sta pe bicicleta, un biciclist ii explica comenzile
Mircea Geoană a făcut un traseu cu bicicleta pe Via Transilvanica. Foto: Facebook / Primăria Ciugud

Mircea Geoană, secretarul general adjunct NATO, s-a plimbat cu bicicleta duminică pe Via Transilvanica, între Ciugud şi Alba Iulia, alături de fraţii Uşeriu şi de alţi voluntari, alăturându-se astfel altor „ambasadori” ai proiectului care a câştigat, recent, Premiul European pentru Patrimoniu / Premiul Europa Nostra 2023 din partea Comisiei Europene şi Europa Nostra. Geoană a vizitat și baza aeriană de la Câmpia Turzii, unde sunt staționate trupe NATO.

„Am profitat de prezenţa în inima Transilvaniei pentru a face primul meu traseu de Via Transilvanica. Nu a fost atât de lung pe cât mi-aş fi dorit, dar cred că am făcut o oră jumate bună de traseu (de la Ciugud până la borna din apropierea Porţii a III-a a Cetăţii din Alba Iulia - n.r.). Am fost chiar curios să văd acest proiect care are deja o reputaţie mult dincolo de graniţele României”, a declarat Mircea Geoană pentru Agerpres.

Prezenţa la Ciugud a secretarului general adjunct al NATO i-a luat „puţin prin surprindere” pe cei din administraţia locală.

„La Ciugud, ne bucurăm mereu când suntem vizitaţi de oaspeţi de seamă, chiar şi când vizita ne ia puţin prin surprindere. Secretarul general adjunct al NATO, domnul Mircea Geoană, se află, astăzi, într-o scurtă vizită în comunitatea noastră. Domnia sa a dorit să vadă Via Transilvanica şi a parcurs cu bicicleta un tronson din acest traseu turistic. A avut o scurtă întâlnire (la monumentul Via Transilvanica de la Ciugud) cu iniţiatorii acestui proiect, cu primarul Gheorghe Damian şi cu preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, iar apoi a continuat traseul spre Alba Iulia. Mircea Geoană se alătură astfel personalităţilor care promovează Via Transilvanica în ţară şi în străinătate. (Data viitoare promitem că ne aducem şi noi bicicletele)”, se arată într-o postare publicată duminică pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Ciugud.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Via Transilvanica este primul traseu de drumeţie de lungă distanţă din România şi se întinde pe 1.400 de kilometri, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin.

Lansarea oficială a traseului a avut loc în toamna anului trecut la Alba Iulia. Tot aici, a fost lansarea simbolică a proiectului în Anul Centenarului Unirii, în iunie 2018.

Printre ambasadorii şi susţinătorii proiectului Via Transilvanica s-au numărat Marcel Iureş, Marius Manole, Pavel Bartoş, Horia Tecău, William Blacker, Mihaela Miroiu, Charlie Ottley, Nicolae Al României, Alina Maria de Roumanie, Toma Coconea, Ada Milea etc.

Geoană a vizitat și Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

Tot duminică, Geoană a vizitat și Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, unde a constatat un grad de interoperabilitate „fără cusur” între militarii români şi militarii aliaţi prezenţi aici.

„Când vizitez ţări aliate, şi cu atât mai mult ţara noastră, România, vizitez unităţi militare, cele care sunt într-o formă de colaborare cu NATO, cum este Câmpia Turzii. Acolo, pe lângă militarii români sunt şi militari americani şi britanici, piloţi profesionişti care îşi fac datoria faţă de Alianţa noastră. Anul trecut când am vizitat Clujul, am fost la Bistriţa, unde este o brigadă mecanizată care este arondată forţelor NATO şi am văzut acelaşi profesionalism, aceeaşi modernizare accelerată a capacităţilor noastre militare şi un grad de interoperabilitate între militarii români şi militarii aliaţi, americani, britanici în acest caz, fără cusur”, a mai spus Mircea Geoană.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro