Autorul gafei „să punem Centenarul pe tricoaiele noastre” explică ce a vrut să spună. Reacția ministrului Ioana Bran

Data actualizării: Data publicării:
Untitled
Foto: captura YouTube

Cosmin Butuza, secretarul de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, a declarat, sâmbătă, la Târgu-Jiu, că folosirea cuvântului ”tricoaie” în loc de „tricouri", într-o conferință de presă, a o „exprimare nefericită”, pe care nici el nu a sesizat-o pe loc.

Untitled
Foto: captura YouTube

„A fost o exprimare nefericită. Cred ca mesajul trebuie văzut dincolo de această exprimare nefericită. În continuare spun că trebuie să ne mândrim că suntem români, trebuie să ne mândrim cu Centenarul. Nimeni nu a observat, nici eu am observat această greşeală, să spunem aşa. Am vorbit şi cu reprezentanţii presei din Oradea, trebuie să ne bazăm pe evenimentele sportive.

La Oradea este Campionatul European de Şah, aici (la Târgu-Jiu -n.r.) trebuie să ne bazăm pe Campionatul Naţional de Baschet. Cred că trebuie să vedem dincolo de unele expresii aşa-zis nefericite. Nu face parte din vocabularul meu, nu folosesc niciodată.

Dacă vă uitaţi şi pe înregistrare, am pus şi mâna pe microfon şi nu este un cuvânt foarte clar. Îmi cer scuze în primul rând faţă de românii care s-au simţit ofensaţi, îmi cer scuze public faţă de ei pentru această scăpare, să zic gramaticală”, a declarat Butuza.

El a declarat că nu își dorește să rămână cunoscut în România doar din cauza acestei gafe. 

„Tot timpul port cămaşă. Acum am venit special în tricou, că am ştiut că o să sară presa pe mine.  Sper să nu rămână în istoria sportului românesc această greşeală sau eroare gramaticală", a mai spus Butuza.

La rândul său, ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, a declarat că cei care îl critică pe Butuza „știu foarte bine ce a vrut să spună” acesta și că a fost o exprimare nefericită, din cauza emoțiilor.

„Eu v-aş ruga să lăsăm la o parte această exprimare nefericită şi să discutăm despre turneul la care am venit. Sunt discuţii pe care le-am avut, sunt discuţii private şi nu aş vrea să menţionez. A fost cel mai probabil o exprimare nefericită. Ştiţi foarte bine ceea ce a vrut să spună, a fost doar o expresie nefericită, nu a fost nicio intenţie de a stâlci un cuvânt, probabil că emoţiile uneori îţi joacă feste”, a spus Ioana Bran.

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”