Sari la conținut

BUGET CONTROVERSAT. Discuţii între putere şi opoziţie privind un surplus de 12 milioane de lei pentru Camera Deputaţilor

„Noi avem alte cifre în faţă. Haideţi să ne decidem la care buget ne raportăm”, a spus deputatul PDL Andreea Paul Vass.

Este o diferenţă care apare de la Centrul Internaţional de Conferinţe. Adică apare un venit suplimentar din venituri proprii din ceea ce CIC efectuează prin venituri proprii. Noi am publicat pe site bugetul Camerei, celelalte chestiuni le vorbiţi cu Zgonea”, a explicat secretarul general adjunct al Camerei, George Dumitrică.

La rândul său, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că este vorba despre un buget de 198 de milioane: „Eu sunt într-un buget pe care îl am de 198 de milioane. Pentru cetăţenii României noi arătăm că dacă până anul trecut plăteam 303 parlamentari şi 729 de funcţionari cu 198 de milioane, acum plătim 412 parlamentari şi 729 de funcţionari publici”.

Probleme cu bani la Senat şi Preşedinţie

Senatul s-a plâns în Comisiile parlamentare de buget că nu-i ajung banii de salarii decât până în luna octombrie şi a cerut o suplimentare de fonduri. În schimb, Administraţia prezidenţială, al cărei buget este mai redus decât anul trecut, a fost pe punctul de a mai pierde bani.

Cu toate că reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale şi ai Senatului s-au plâns că nu le ajung banii, bugetul a rămas neschimbat, neprimind niciun ban în plus.

Cei de la Administraţia Prezidenţială au susţinut că nu este chiar aşa o mare problemă, fiind vorba de doar cinci salarii care nu sunt acoperite momentan, pentru care urmează să se găsească însă soluâţii.

În schimb, senatorii şi-au exprimat speranţa că la rectificarea bugetară vor primi bani în plus. Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, le-a atras însă atenţia că trebuie să se rezume la banii existenţi, întruct nu vor primi nimic suplimentar.

Mai mulți bani pentru biserici

Parlamentarii au fost mai generoşi cu oraşul Slatina şi cu bisericile, pentru care au aprobat fonduri suplimentare.

Au fost alocate cinci milioane de lei în plus pentru dezvoltarea cultelor, ceea ce înseamnă că o parte din bani vor fi folosiți pentru renovarea sau construirea unor biserici.

Propunerea a fost făcută de social democrați.

Un milion de lei a fost alocat pentru un drum din Slatina, însă opoziția a intervenit susținând că este o pomană electorală, ținând cont de faptul că în luna februarie vor avea loc alegeri pentru primar în acest oraș.

La ora 15.00 se discuta bugetul Ministerului Justiției, care va fi suplimentat cu 10 milioane de lei pentru implementarea codurilor care vor intra în vigoare la mijlocul lunii februarie.

Etichete: buget , camera deputatilor , administratia prezidentiala

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale