Ce i-a răspuns Klaus Iohannis unui timișorean care i-a strigat „Jos Iohannis”

Data publicării:
klaus iohannis

Un timişorean a strigat, vineri, „Jos Iohannis”, în momentul în care şeful statului intra în Sinagoga din Timişoara. Klaus Iohannis i-a răspuns: „Fiecare cu părerea lui”.

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, vineri, Sinagoga evreiască din Cetatea Timişoarei. În momentul în care se apropia de Sinagogă, un trecător a strigat ”Jos Iohannis”, iar şeful statului a replicat ”Fiecare cu părerea lui”.

Sinagoga din Timişoara se află într-un proces de restaurare, cu bani atât de la Guvernul României, cât şi de la comunitatea evreilor. Lucrările costă aproximativ 6 milioane de lei şi sunt programate să se finalizeze în anul 2020. După aceea ar putea intra în circuitul cultural al oraşului Timişoara.

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Palatul Baroc din Timişoara, care găzduieşte Muzeul de Artă şi care se află în Piaţa Unirii, cu mai mulţi primari din judeţul Timiş, constituiţi în Grupul de Regormă în Administraţia Locală (GRAL).

Din acest grup fac parte edili din toate partidele politice care şi-au propus să prezinte decidenţilor politici proiectele din localităţile pe care le conduc şi să încerce rezolvarea lor, în special pe partea financiară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...