Dragnea: Speranţa ca sistemul de justiţie să devină unul sănătos nu poate fi mai devreme de 2024

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune că speranţa ca sistemul de justiţie "să devină unul sănătos" nu poate fi mai devreme de 2024. "Şi acuma cred că sunt judecători cărora în continuare le este frică de SRI, în continuare le este frică de DNA, cu toate că nu mai sunt anchetaţi de DNA, ar trebui să fie anchetaţi de secţia specială pe care au încercat şi încearcă în continuare să o blocheze cu disperare", a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

180427_LIVIU_DRAGNEA_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea1
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

"Ca funcţionare a sistemului, vorbim de sistemul de justiţie, speranţa ca el să devină un sistem sănătos, în opinia mea, nu poate fi mai devreme de 2024. Adică de-abia de anul viitor, patru-cinci ani de zile să înceapă să se reformuleze, să înceapă să gândească altfel, să înceapă să perceapă în fiecare dimineaţă când se vor trezi acasă că nu mai e cine să-i şantajeze, nu mai are cine să-i preseze, nu le bate nimeni în uşă: vezi, trebuie să dai sentinţa aia sau aialaltă, nu le mai arată nimeni vreo poză, vreun dosar, pentru că nu va mai fi sistemul ăsta. Şi acuma cred că sunt judecători cărora în continuare le este frică de SRI, în continuare le este frică de DNA, cu toate că nu mai sunt anchetaţi de DNA, ar trebui să fie anchetaţi de secţia specială pe care au încercat şi încearcă în continuare să o blocheze cu disperare", a spus Dragnea, la Antena 3, potrivit News.ro.

Întrebat care este, în opinia sa, rolul pe care îl are preşedintele Klaus Iohannis în contextul actual în ceea ce priveşte sistemul de justiţie, Dragnea l-a catalogat pe Iohannis drept "un instrument".

"El este un instrument, el are un singur obiectiv principal: să mai ia un mandat de preşedinte", a spus Dragnea adăugând că, în opinia sa, Klaus Iohannis nu va reuşi să obţină al doilea mandat la Cotroceni.

"Nu a făcut nimic până acuma. Românii nu-s proşti. Pe români, până acuma, nu au reuşit să-i păcălească foarte, foarte mulţi. Cred că Iohannis nu are capacitatea să-i păcălească şi e şi rolul nostru aici, important", a spus Dragnea.

Liderul PSD a susținut că ambasadorul român în SUA, George Maior, "este parte din acest angrenaj, s-a predat la Iohannis, s-a predat domnului Hellvig", iar despre fostul şef din SRI Florian Coldea, Liviu Dragnea a susţinut că "în continuare are contacte cu judecători de la Înalta Curte, în continuare acolo mai transmite nişte sugestii că, vezi Doamne, ăia ar vrea ca ăla să fie condamnat, că ăilalţi ar vrea ca şi ăla să fie condamnat".

Întrebat când va fi remediată situaţia la care face referire, Dragnea a răspuns: "Eu cred că în momentul în care acea secţie de investigare a magistraţilor va funcţiona la capacitate, (...) când vor avea ce le trebuie, că n-aveau nimic, nici telefon, nici ce le trebuie", în acest context el susţinând că a aflat că procurorii care lucrează la recent înfiinţata secţie de anchetare a magistraţilor nu au telefoane, iar când au avut de discutat la Guvern reprezentanţii instituţiei s-au deplasat cu taxiul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri