Florin Cîțu: Mi-am trăit viața după principii liberale. Indiferent în ce situație mă voi afla, nu voi abdica niciodată de la ele

florin citu inconjurat de lideri pnl sustine un discurs pe treptele sediului pnl din bucuresti
Florin Cîțu și-a depus oficial candidatura pentru șefia PNL Foto: captură video Digi24

Florin Cîțu și-a depus vineri oficial candidatura pentru președinția Partidului Național Liberal și a încercat să se distanțeze de contracandidatul său, Ludovic Orban, care are o moțiune liberal-conservatoare, spunând că inclusiv în Partidul Național Liberal este nevoie de mai mult liberalism, iar el personal își trăiește viața, indiferent de situația în care se află și cu cine va guverna, exclusiv după principii liberale. Moțiunea cu care candidează premierul se intitulează „România liberală”.

„Sunt un liberal convins şi cred că acest lucru e deja evident pentru toată lumea. Mi-am trăit viața, mi-o trăiesc astăzi şi îmi voi trăi viaţa doar după principii liberale. Indiferent în ce situație mă voi afla, alături de cine vom guverna în următorii 8 ani de zile, nu voi abdica niciodată de la principiile liberale. Din primul moment în care am intrat în politică și până acum am spus că doar o Românie liberală poate aduce bunăstare pentru toți românii și am făcut toate eforturile pentru a transforma România”, a spus Florin Cîțu pe treptele din fața sediului PNL, unde era înconjurat de o mulțime de lideri PNL.

„Am intrat în această cursă pentru că mi-am dat seama că este nevoie de mai mult, este nevoie să am în spate și un partid puternic, un partid care va fi cel mai mare partid politic din România în anii următori, Partidul Național Liberal. În același timp, trebuie să o spun și pe-asta: e nevoie de mai mult liberalism și în Partidul Național Liberal. Acesta a fost un alt motiv pentru care am intrat în această competiție. Vreau să vă asigur pe toți: după 25 septembrie altfel se vor lua deciziile în PNL. Eu construiesc echipe, m-am înconjurat de oameni care au făcut performanţă şi nu rămân singur”, a arătat Florin Cîțu.

El a spus că a primit sprijin politic până acum de la 32 de filiale ale partidului, deși joi seara, într-un interviu la TVR, spunea că sunt 36 de filiale de partid care îl susțin.

„E o zi importantă pentru noi toţi, pentru mine, pentru colegii mei. Am pornit acum câteva luni de zile cu o echipă mică, dar determinată şi am spus că intru în această cursă să câştig, dar am spus în același timp că intru în această cursă să construiesc. Și cred că astăzi se vede că mesajul meu de a face România liberală a prins. Avem până acum 32 de filiale care au semnat sau sunt alături de noi în acest demers. Le mulţumesc tuturor celor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici, pentru că am intrat în această cursă să unesc PNL şi vom încerca până în 25 septembrie să îi avem pe toţi lângă noi, dar cu siguranţă după 25 septembrie vom avea întreg PNL în jurul acestei moţiuni, România liberală. Este deja oficial acum. Mi-am depus candidatura pentru preşedinţia PNL acum 10 minute”, a anunțat Florin Cîțu.

El a adresat totodată un mesaj de unitate, subliniind că este un moment important pentru viitorul PNL ca partid politic în România.

„Avem nevoie de toți, am spus că vreau să construim România liberală, dar vreau să vă spun tuturor că eu nu pot face acest lucru singur. Nu am cum să fac acest lucru singur. Vom putea face acest lucru doar dacă noi toți, cei pe care îi avem azi aici și pe ceilalți din PNL care vor veni lângă noi până în 25, dar și după 25,  doar împreună putem să ducem acest mesaj românilor și vom asigura o guvernare liberală de opt ani de zile.  Această candidatură, această moțiune, această competiție nu este despre mine, nu este despre contracandidatul meu, este despre viitorul PNL în politica din România, dar şi despre viitorul României. Multumesc mult de tot. Trăiască România liberală!” și-a încheiat alocuțiunea actualul vicepreședinte PNL.

Editor : Luana Pavaluca

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate