Grațierea mascată, atacată la Curtea Constituțională de USR și PNL

Data actualizării: Data publicării:
inchisori franta

Mai mulți deputați USR și PNL au contestat la Curtea Constituțională proiectul Legii executării pedepselor, proiect despre care digi24.ro a arătat, încă din momentul adoptării, că reprezintă, de fapt, o grațiere mascată, fiind vorba de o reducere cu 20% a pedepselor, indiferent de infracțiunile comise.

27 de deputaţi USR şi 24 de la PNL au semnat o sesizare de neconstituţionalitate în legătură cu proiectul care modifică Legea executării pedepselor în sensul acordării unei reduceri de 6 zile la fiecare 30 de zile petrecute într-un „spațiu necorespunzător” și al majorării recompenselor pentru muncă.

Semnatarii sesizării susţin că principiul bicameralismului a fost încălcat pentru că proiectul a fost substanţial modificat faţă de forma primită de la Senat, prin adoptarea a 43 de amendamente.

De asemenea, ei invocă încălcarea principiului securităţii juridice deoarece definirea condiţiilor necorespuzătoare de detenţie este contradictorie în interiorul legii. „Standardele impuse prin una din cele două definiţii din proiectul de lege sunt mult mai ridicate decât cele care derivă din jurisprudenţa CEDO. De exemplu, simpla existenţă a igrasiei şi mucegaiului în celulă ar fi suficientă pentru ca deţinuţii să beneficieze de compensarea prevăzută de lege. Mai grav este că pentru declararea unui spaţiu de detenţie necorespunzător, condiţiile nu se iau în considerare cumulat, ci separat. Astfel, toate spaţiile de detenţie din România vor fi declarate ca având condiţii necorespunzătoare”, se arată într-un comunicat al USR.

Semnatarii sesizării către CCR mai susțin că proiectul ar încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii întrucât este instituită posibilitatea cumpărării de zile de pedeapsă, fapt ce avantajează deţinuţii mai înstăriţi.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 mai, cu 175 voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” şi 20 de abţineri, proiectul care prevede că deţinuţii beneficiază de şase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie în spații necorespunzătoare.

Față de forma inițială a proiectului, venită de la Guvernul Grindeanu, aleșii au dublat reducerea - de la 3 zile la 6 zile - și au extins foarte mult lista criteriilor după care se va considera că spațiul de detenție este necorespunzător. Implicit, după modificările aduse în Parlament, numărul celor care vor beneficia de reducerea cu 20% a pedepselor va fi și el mult mai mare. Fără a se mai ține cont, ca la proiectul grațierii, de infracțiunile comise.

Citește și: Grațiere mascată? Pe motiv de ventilație și temperatură, deținuții vor beneficia de reducerea pedepsei cu 20%

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...