Grindeanu: În PSD trebuie să se schimbe ceva

Data publicării:
dragnea si grindeanu inquam

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că în PSD "trebuie să se schimbe ceva" din moment ce tot mai mulţi lideri importanţi ai formaţiunii spun că lucrurile nu merg în direcţia bună.

"Am fost peste 20 de ani membru al PSD şi sigur că mă preocupă ce se întâmplă în acest partid. Atunci când tot mai mulţi lideri importanţi ai formaţiunii spun că lucrurile nu merg în direcţia bună, e evident că trebuie să se schimbe ceva. A trecut deja prea mult timp de când pare că totul s-a oprit în loc din cauza unor mize personale. Acest blocaj a împărţit România în două şi ameninţă să ne îndepărteze de partenerii noştri internaţionali. Situaţia din principalul partid de guvernare trebuie să se rezolve cât mai rapid, pentru a ne putea întoarce la priorităţile noastre ca ţară", a scris Grindeanu pe Facebook.

Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisă prin care cer "demisia imediată" a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.

Documentul este semnat de vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului.

Semnatarii susţin că situaţia juridică "vulnerabilă" a lui Liviu Dragnea "a devenit vulnerabilitatea majoră a partidului".

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri