Deputatul Oana Bizgan, inițiatoarea legii pentru mărirea pedepselor pentru pedofili și violatori, a criticat decizia Guvernului Orban de a ataca legea la Curtea Constituțională pe motiv că ar discrimina pedofilii și violatorii. Ea spune că a avut multe consultări cu Ministerul Justiției pe această temă și că forma legii a fost agreată cu reprezentanții ministerului.

„Una dintre cele mai importante lecții din acest mandat a fost asta: nu contează numele partidului, ci contează oamenii din interior cu care lucrezi. În partide și în administrația publică există oameni onești, care vor să miște lucrurile, dar ˝orice grădină are uscăciuni˝.

Desigur, importanți sunt atât liderul, cât și oamenii în care alege să își pună încrederea. Pentru că ei vor dicta mersul drumurilor. Și vedem asta la toate partidele, noi sau vechi. Nu știu exact în ce oameni alege domnul Orban să își pună încrederea, pe unii dintre ei îi apreciez și îi stimez, dar cu siguranță și dumnealui știe că PNL nu își permite o bilă neagră de la popor, mai ales că urmează două runde electorale extrem de importante.

Dar fiecare lider este răspunzător și pentru ˝uscăciunile˝ din ogradă. Inclusiv pentru această decizie. Să ataci la CCR o lege care ridică pedepsele minime pentru prădătorii sexuali ridică multe semne de întrebare. Am încă speranța ca domnul Orban va lua deciziile corespunzătoare cu privire la acest “demers al MJ-ului”. De când am depus această lege am avut zeci de discuții cu reprezentanții MJ, cu experții din domeniu. Întotdeauna procesul era același: “așa e făcut Codul Penal, așa trebuie să rămână”, „nu putem spune că violul este mai grav ca omorul” etc. Și după luni bune de lucrat cot la cot cu ei și cu echipa mea, am reușit să scoatem o formă acceptabilă și susținută de MJ.

Aceasta a trecut de Parlament și a mers la promulgare. Doar că MJ a mai avut ceva de spus: că discriminăm pedocriminalii și violatorii. Și va trebui să așteptăm decizia CCR, la finalul lunii septembrie. Vă las pe voi să citiți motivarea, pentru că orice discuție de cine ce a zis este atât, o discuție. Între timp, pedocriminalii și infractorii sexuali știu că pot face victime oriunde și oricând, pentru că oricum primesc cu ˝suspendare˝. Asta dacă sunt prinși.

Pentru CCR și pentru MJ și pentru oricine care crede în țara asta că suntem prea drastici cu prădătorii sexuali, am doar două lucruri de spus:

– Eu nu mă voi opri.

– Violul este considerat crimă împotriva umanității de către Curtea Penală Internațională din 1998. Suntem în 2020, domnilor. Ne trezim? Eu știu că ˝România pro europeană˝ sună bine în campanie, dar e timpul să ajungem și noi la stadiul în care demonstrăm, nu doar zicem”, a scris Oana Bizgan pe Facebook.

Guvernul a contestat la CCR legea care prevede, printre altele, majorarea pedepselor pentru infracțiunile sexuale, în special pentru cele împotriva minorilor.

Printre prevederile acestui proiect de lege este și eliminarea posibilității de prescripție a faptelor de viol sau pedofilie. Acest lucru, susține Guvernul, ar fi neconstituțional și ar crea o discriminare între aceste fapte și altele la fel de grave.

Editor web: Liviu Cojan