Iohannis: Mediator nu înseamnă doar să vorbesc cu oamenii și să accept orice abordare

klaus iohannis captura

Președintele Klaus Iohannis consideră că nu și-a încălcat rolul de mediator și nu are nicio intenție de a-și da demisia, așa cum îi cer protestatarii de la Cotroceni. În ceea ce-i privește pe manifestanții din Piața Victoriei, mingea este la coaliția de guvernare și soluția la criză trebuie să vină de la PSD, spune șeful statului. În zilele următoare, va decide data și întrebarea pentru referendumul pe tema luptei anticorupție.

Întrebat de ce continuă protestele din Piața Victoriei, Klaus Iohannis a spus că oamenii sunt în continuare nemulțumiți, și-au pierdut încrederea în guvern și în PSD, iar acest lucru îl spun în piață. „Iar cine are urechi să audă!”, îndeamnă șeful statului. „Oamenii care protestează spun ce-și doresc ei, politicienii ar face bine să asculte”, a repetat Klaus Iohannis. „Rezolvarea trebuie să fie căutată și găsită de cei care au creat problema. Problema a fost creată prin felul în care Guvernul a încercat să legifereze în domeniul justiției, un demers care evident a fost susținut de PSD și atunci tot PSD-ul trebuie să vină cu soluțiile. Ascultați mesajele cu care oamenii vin în Piață și o să vă dați imediat seama dacă e suficient sau nu”, le-a spus Klaus Iohannis jurnaliștilor.

Președintele a comentat și protestele de la Cotroceni. „Oamenii au tot dreptul să protesteze. Pentru a arăta că eu recunosc acest drept, am ieșit și am încercat un dialog cu protestatarii. A fost un pic dificil, din cauza zgomotului, dar am înțeles mesajul lor. Nu voi demisiona, dar ei, sigur, au dreptul să-și spună nemulțumirea”, a declarat președintele.

Întrebat despre acuzele că și-ar fi depășit prerogativele prezidențiale, Klaus Iohannis spune că a rămas cu siguranță în zona care este rezervată președintelui. „Însă mediator nu înseamnă doar să vorbesc cu oamenii și să accept orice abordare. Mediator înseamnă că inclusiv atunci când cineva face un pas greșit, să-i atrag atenția că este un pas greșit. Medierea include și acest aspect”, a precizat șeful statului.

Despre ordonanța 14 care a fost adoptată de Senat, în timp ce ordonanța 13 rămâne deocamdată în comisii, președintele se declară convins că specialiștii juriști ai Parlamentului vor găsi soluțiile cele mai potrivite, fiind, în opinia sa, o „chestiune de tehnică legislativă”.

Toate aceste declarații au fost făcute după ce Klaus Iohannis s-a întâlnit, marți, la Cotroceni, cu premierul Sorin Grindeanu, pentru a discuta pe marginea bugetului. „Nu am discutat despre viitorul ministru al justiției, dar sper într-o propunere foarte serioasă”, a mai spus președintele, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate