Klaus Iohannis: Nu are rost să cădem într-o depresie colectivă. A fost o sincopă

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis
Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu vorbim de o respingere completă a României. Foto: Profimedia Images

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu vorbim de o respingere completă a României, care este dorită în UE și Schengen și este sprijinită puternic. "Vorbim de o sincopă", a spus șeful statului, care a transmis un apel să nu se cadă "într-o depresie colectivă, pentru că nu are rost".

"E posibil să apară reacții negative la cetățeni români, dar speranța mea e că dacă abordăm procesul foarte serios și în final venim cu o soluție, eu sunt hotărât să vin cu o soluție, oamenii vor vedea că a fost o sincopă, nu o respingere completă a României.

Dacă vorbim de respingere, să vedem totuși cât de entuziaști au fost toți ceilalți care ne-au sprijinit. Țări care nu au avut nicio obligație să vină să ne sprijine vocal au făcut-o. Acesta e în toată atmosfera negativă un punct important. Nu suntem singuri, suntem doriți în UE, unde suntem considerați un partener serios, în Schengen, dar trebuie să trecem de această sincopă.

Nu are rost să cădem într-o depresie colectivă care nu rezolvă absolut nimic", a declarat Klaus Iohannis, întrebat fiind dacă amânarea aderării României la Schengen contrbuie la creșterea euroscepticismului.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun tot mai mulţi șoferi folie de aluminiu pe cheia mașinii. Trucul simplu, dar genial are un rol...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Care sunt cele mai potrivite rase de câini pentru pensionari. Îi ajută să scape de singurătate
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...