Sari la conținut

Liviu Dragnea, enervat de procedură

Şefii Parlamentului se împiedică în avize. Ba chiar ar putea fi bănuiţi că nu ştiu regulamentul de funcţionare. O activitate banală, de recunoaştere a unui director de la Autoritatea Electorală, s-a transformat într-un dialog greu de urmărit. Nu au dus treaba până la capăt pe motiv că au nevoie de mai multe informaţii. Oricum, nu pare să fie nicio grabă. Funcţionarul public despre care vorbim a câştigat concursul de numire anul trecut în iulie, şi până acum parlamentarii nu au făcut nimic în privinţa lui, relatează Digi24.

Discuţia este trădată de stenograma ultimului Birou Permanent Reunit. Este şedinţa de conducere a Parlamentului din care fac parte liderii Camerei Deputaţilor şi cei ai Senatului. Cătălin Predoiu, vicepreşedintele deputaţilor din partea liberalilor sesizează problema.

Catalin Predoiu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor: Nu ştim nimic despre persoana propusă. Nu vreau nici să blocăm proceduri care, poate, sunt de termene, dar, poate, dacă se poate o amânare aici, ca să ne uitam şi noi, la grup, să ne formulam un punct de vedere pe CV.  Sau ceva date, nu avem nimic despre domnul acesta.

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor a cerut apoi lămuriri. Iar în discuţie au intervenit apoi și alţi parlamentari.

Liviu Dragnea: Eu vreau sa înţeleg, ni se cere avizul în Birourile permanente reunite”, întreba Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Calin Popescu Tariceanu: Da!

Liviu Dragnea: Dacă ni se cere avizul şi nu-l ştim niciunul, eu propun să dăm un aviz negativ.

Victor-Paul Dobre: Permiteţi. Eu cred ca nu putem lua o decizie nici pozitivă, nici negativă, atâta timp cât nu ştim cine e. Cred că primul lucru ar trebui prezentată o fişă de prezentare, un CV. Nu putem lua o hotarâre „în orb”.

Nicuşor Dan: Din ce văd din documentele anexe, văd că acest om a câştigat un concurs şi este şi CV-ul domniei sale aici.

Liviu Dragnea:(...) eu nu sunt de acord să dăm un aviz pozitiv şi vreau să dăm un aviz negativ. (...) Eu zic că, în mod normal, trebuia să vină AEP-ul, să vină domnul Sauca aici… Să vedem cine este, există, e persoana fizică vie.

Gabriel Constantin Săucă este director general în cadrul Direcţiei Generale pentru Coordonarea Sistemului Informaţional Electoral. A semnat mai multe documente chiar în timpul alegerilor. AEP are atribuţii în coordonarea procesului electoral. Potrivit Autorităţii acesta a câştigat concursul în iulie anul trecut. De atunci AEP Parlamentul a fost notificat de mai multe ori pentru pentru acest aviz, care ar fi unul consultativ.

Liviu Dragnea: Toate instituţiile publice din România au pretenţia să fie respectate, în special, de către Parlament şi, dacă pot, să şi jignească Parlamentul. Nu e admisibil ca o astfel de instituţie să-ţi trimită, pur şi simplu, nişte hârtii şi fiecare membru de aici să încerce să vadă: a fost concurs, n-a fost concurs, are un CV, n-are un CV, de ce trebuie să dăm aviz. Nu e în regulă, ca abordare.

În final, parlamentarii au amânat discuţia. Problema ar putea fi doar una de comunicare, dar va fi tranşată în următoarea şedinţă de conducere a Parlamentului.

Etichete: parlament , aviz , liviu Dragnea , dragnea enervat , director aep

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale