Sari la conținut

Reacția SRI: Respingem categoric orice încercare de a implica Serviciul în numirea premierului

Serviciul Român de Informaţii precizează, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni, că respinge categoric tentativele de implicare a SRI în dispute politice, desemnarea premierului sau alte demersuri care nu ţin de activitatea Serviciului.

sri

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„În legătură cu speculaţiile apărute in spaţiul public referitoare la o presupusă implicare a Serviciului Român de Informaţii în desemnarea premierului României, SRI face următoarele precizări: Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, în numirea premierului României sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmaţii din spaţiul public denigratoare şi menite să afecteze imaginea instituţiilor fundamentale dintr-un regim democratic”, precizează SRI.

Serviciul dă asigurări că este preocuparea sa este legată de îndeplinirea atribuţiilor legale şi de menţinerea echidistanţei faţă de mediul politic. „SRI îşi reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii”, mai precizează sursa citată.

Poziţia SRI este generată de speculaţiile legate de relaţiile pe care premierul desemnat, Mihai Tudose, le-ar avea cu serviciile de informaţii. Mihai Tudose a absolvit cursuri susţinute la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul” şi şi-a susţinut teza de doctorat la aceeaşi instituţie, coordonatorul lucării sale fiind Gabriel Oprea.

Tudose declara în aprilie 2016 pentru News.ro, că nici nu este ofiţer acoperit şi nici nu îşi doreşte să preia puterea în PSD. El răspundea astfel acuzaţiilor lui Victor Ponta conform cărora ofiţerii vor să preia puterea în partid şi conform cărora se referă la un vicepreşedinte al partidului, fost ministru.

„Nu sunt ofiţer acoperit şi nu-mi doresc să preiau puterea în partid. Sunt deja puţin iritat de acest lucru. (...) Dacă are ceva de spus, să o spună cu subiect şi predicat: cine, cum. Să o dovedească. E avocat. Ştie despre ce vorbeşte. Aşa cum şi el a fost acuzat de aşa ceva. (...) Să spună: «Uite, e Popescu sau Rovana sau nu ştiu cine. Uite ăştia sunt, doi, trei», dar să spună cu subiect şi predicat. Există instrumente legale, dar fă-i şi proba, că dacă doar spui aşa”, a declarat atunci Tudose pentru News.ro. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a exprimat convingerea luni, la Parlament, că Mihi Tudose nu are „dublă comandă”, în condiţiile în care au existat discuţii în Comitetul Executiv Naţional pe această temă, Dragnea susţinând că nu a văzut nicio ezitare la Tudose în luarea unor decizii importante pentru PSD.

„A fost întrebat de Codrin Ştefănescu, cred. Răspunsul a fost categoric nu. Am văzut şi despre mine în ultima perioadă că am fost racolat în rândurile Securităţii de generalul Coldea, în tinereţea mea. Probabil că cei de la CNSAS mi-au ascuns dosarul”, a spus liderul PSD, întrebat dacă Mihai Tudose are dublă comandă.

Dragnea a susţinut că „ar  fi simţit” dacă Mihai Tudose are o altă comandă, în afară de cea guvernamentală sau de partid.

„Eu nu am avut niciodată vreo umbră de dovadă, în ultimii ani, că Mihai Tudose ar avea dublă comandă. Au fost momente tensionate în PSD în ultimii ani, în care nici eu, nici alţi colegi nu au văzut nicio ezitare la el în timpul luării unor decizii importante pentru partid. Am fost coleg cu el în Guvern, când aveam calitatea de vicepremier şi am lucrat foarte strâns. Aş fi văzut în acei ani, în acea perioadă, aş fi simţit dacă există o altă comandă la Mihai Tudose, în afara comenzii guvernamentale sau în chestiuni politice, în afara deciziilor de la partid”, a completat preşedintele social-democraţilor.

Etichete: sri , serviciul roman de informatii , premier desemnat , ofiter acoperit , mihai tudose , comunicat sri , reactia sri la numire premier

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale