Recursul compensatoriu. Alți 2.297 de deținuți, eliberați condiționat

Data actualizării: Data publicării:
inchisoare romania

După 19 octombrie, data intrării în vigoare a Legii privind recursul compensatoriu, instanțele de judecată au admis liberarea condiționată a 2.297 de persoane. Acestea se adaugă celor 833 de persoane eliberate imediat după intrarea în vigoare a noilor prevederi, în cazul cărora s-a constatat îndeplinirea duratei pedepsei.

„În perioada 19.10 – 17.12.2017, din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost puse în libertate, ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, prin acordarea beneficiilor compensatorii prevăzute de Legea 169/2017, 833 de persoane. De asemenea, a fost admisă, de către instanțele de judecată competente, liberarea condiționată pentru 2.297 de persoane”, precizează, printr-un comunicat de presă, Administrația Națională a Penitenciarelor.

După eliberare, unii dintre beneficiarii prevederilor privind recursul compensatoriu au fost arestați preventiv pentru comiterea unor noi infracțiuni. Este, de exemplu, cazul unui bărbat din județul Gurgiu, condamnat pentru vătămare corporală gravă și viol, care a fost arestat preventiv și este urmărit penal pentru omor, pentru o faptă comisă la o lună de la punerea în libertate.

Un alt caz este al unui bărbat condamnat pentru viol care a recidivat, la trei zile după ce a fost eliberat din închisoare în baza legii recursului compensatoriu. A agresat sexual şi a tâlhărit o tânără în sectorul doi din Bucureşti.

În baza recursului compensatoriu, a fost eliberat condiționat și ex-parlamentarul Dan Diaconescu, după ce a efectuat aproape 3 ani din pedeapsa de 5 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj.

O statistică publicată de ANP la scurt timp după intrarea în vigoare a legii arăta că dintre deținuții eliberați ca urmare a recursului compensatoriu cei mai mulți fuseseră condamnați pentru furt calificat, tâlhărie, viol și omor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”