Sari la conținut

Regretele lui Traian Băsescu

Secție de vot FOTO: MediafaxFoto

A plecat ca ideea „hai să ştie oamenii pe cine votează”, a ajuns pe urmă în dezbaterea cu societatea civilă şi domnul profesor Pârvulescu are un mare merit aici, vot uninominal compensat, ceea ce a dus la acest monstru de Parlament cu 590 de parlamentari. Deci, este un eşec major, pe care eu l-am susţinut şi aduceţi-vă aminte că am pus această întrebare şi într-un referendum care nu a fost, într-adevăr, câştigător, dar mi-am asumat ideea votului uninominal. A fost un eşec! Eşecuri mai am multe, dar asta a fost zguduitor!”, a declarat președintele, care a fost întrebat dacă are regrete pentru lucruri pe care ar fi vrut să le facă, dar nu a reușit.

Revizuirea Constituţiei - spre exemplu - păcat că nu s-a făcut, dar aici ar fi un mare risc dacă s-ar face de dragul de a se face. Spre exemplu, eu am trimis la Parlament un proiect de revizuire a Constituţiei, care nu schimbă fundamentele actualei Constituţii, pe care o consider o Constituţie bună în principiile ei, ci doar clarifică nişte articole, care lăsau loc la interpretare şi vă pot spune că în modificările pe care le-am propus chiar am ţinut cont de hotărârile Curţii Constituţionale. Deci, revizuirea Constituţiei este un alt eşec pentru că în 2009 am numit un guvern PDL-PSD, bucurându-mă public că, în sfârşit, avem procentul cu care să revizuim Constituţia. A fost pe urmă USL-ul care a făcut cu totul altceva decât ceea ce după părerea mea trebuia şi credeţi-mă că sunt un om care înţelege această Constituţie şi în litera şi în spiritul ei. Deci, iată numai două, dar mai sunt”, a precizat președintele.

Întrebat cu ce sentimente pleacă de la Cotroceni, Traian Băsescu a spus că nu are niciun fel de părere de rău. „Am fost pregătit de la primul mandat câştigat să plec peste 10 ani, ştiam că se termină. Deci, nu am de ce să am vreun regret. Nu plec nici cu părere de rău, am sentimentul că, atât cât am putut, în mod cert n-am fost un preşedinte genial, dar atât cât am putut, am făcut tot pentru a mişca lucrurile înainte, pentru ca România să avanseze, să se modernizeze. Poate aş fi putut face mai mult, poate alte tactici decât confruntarea ar fi fost mai bune, deşi mi-am dat întotdeauna seama că orice s-ar fi putut discuta, dacă pe masa de negociere se aducea şi justiţia, şi atunci am preferat această bătălie continuă, în care, vă repet, am totuşi satisfacţia că cei care m-au suspendat de două ori din cauza justiţiei, vorbesc astăzi ce spuneam eu în 2005. Deci nu plec cu niciun fel de regret, cu niciun fel de părere de rău, doar cu întrebarea: oare, puteam altfel să fac mai mult?”, a explicat președintele.

El a avut și explicații pentru nerealizările sale: „Sunt de 10 ani aici, dar sunt puţine lucruri pe care le poţi face dacă nu ai un guvern partener, iar mie mi-a dat Dumnezeu guvernul Tăriceanu din 2004 în 2008, cu care am avut o perioadă de miere, aşa, de vreun an, mi-a dat guvernul Ponta aproape trei ani şi a mai rămas la mijloc cu Boc, în perioada în care, pe bună dreptate, presa semnala faptul că se face abuz de asumări de răspundere. Trebuie să vă spun că a fost un lucru deliberat făcut. Ştiam că o lege cum e Legea educaţiei nu va trece nehăcuită prin Parlament, ştiam că dacă lăsăm Codurile, Codul Comercial şi Codul de Procedură Comercială, s-ar fi făcut harcea parcea acel cod, ştiam că dacă Legea micii reforme este lăsată şi să treacă prin Parlament, ar fi fost făcută terci. Deci, deliberat am utilizat acea procedură extrem de severă şi mai puţin democratică decât dezbaterea parlamentară. Dacă aş fi avut mai mult timp un guvern prietenos, probabil că se făceau mai multe”, a punctat președintele.

Întrebat ce a pierdut și ce a câștigat ca om, Traian Băsescu a răspuns: „Am câştigat enorm pentru onoarea care mi s-a făcut de români să le fiu preşedinte 10 ani. Deci, câştigul este enorm. Nu sunt... câţi şefi de stat ai României suntem în viaţă? Trei. Păi să fii unul din cei trei e mare lucru şi vine al patrulea acum. Să sperăm că-l prindem toţi în viaţă şi pe Iohannis, după ce face 10 ani, ca să fim patru”, a încheiat președintele. 

Etichete: traian basescu , revizuirea constitutiei , regrete , bilant mandat , escuri , vot uninominal , traian basescu esecuri

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale