Sari la conținut

Reproșul lui Gabriel Leș la adresa generalului Ciucă, șeful Statului Major al Apărării

Gabriel Leș, ministrul Apărării, a negat, marți seară, la Digi24 informațiile potrivit cărora și-ar dori o anumită persoană la șefia Statului Major al Apărării pentru a influența contractele de achiziții publice cu privire la înzestrarea Armatei. „Astăzi, ca ministru al Apărării, nu sunt în situația în care să forțez secretarul de stat pentru armamente să facă într-un anumit fel sau în alt fel”, a argumentat el. De altfel, Leș l-a criticat pe generalul Ciucă pentru că nu a negat astfel de zvonuri. Luni, Executivul a atacat în instanţă decretul prin care Klaus Iohannis a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major al Armatei.

Îmi pare rău că președintele României nu și-a înțeles rolul. Nu și-a înțeles rolul în această situație. Și îmi pare rău că, dincolo de ce crede despre oricine, și despre mine, putea să aibă un dialog și putea să colaboreze, să vedem care-i soluția”, a spus Gabriel Leș, la Digi24.

Întrebat despre achiziția sistemelor de rachetă Patriot și despre informațiile apărute în presă, potrivit cărora miza întregului scandal cu privire la schimbarea șefului Statului Major al Apărării sunt ample proiecte de achiziții militare și că din acest motiv ministrul Apărării l-ar dori pe generalul Dumitru Scarlat, ministrul Gabriel Leș a răspuns că „s-au vehiculat tot felul de scenarii”.

Nici ministrul, și nici șeful Statului Major al Apărării nu are atribuții directe în înzestrare. Sunt beneficiarii, care își fac documentele care țin de necesitățile lor de înzestrare, de capabilitățile de care au nevoie, le pun la dispoziția Departamentului pentru armamente, care este autoritatea contractantă, împreună cu Romtehnica, care este societate în cadrul MApN. Astăzi, ca ministru al Apărării, nu sunt în situația în care să forțez secretarul de stat pentru armamente să facă într-un anumit fel sau în alt fel, să ducă licitația într-un anumit fel sau în alt fel, pentru că cei care stabilesc cerințele operaționale sunt cei tehnici, care vin și spun vreau șenilatul care să facă treaba asta, vreau avionul care să zboare așa și să aibă armamentul așa. Nu face nici ministrul și nici șeful Statului Major al Apărării, ci sunt anumite documente care se aprobă în colegiul Ministerului, după ce trec o sumedenie de astfel de etape”, a mai spus ministrul Apărării.

Ceea ce regret e că au apărut astfel de scenarii și mă așteptam ca să iasă domnul general Ciucă și să spună că astfel de discuții noi n-am avut niciodată. De bine de rău, am fost și secretarul Ministerului Apărării Naționale și am mai fost ministru și n-am avut niciodată nici divergențe, nici discuții pe înzestrare în sensul cu cine să facem comisioane sau alte lucruri urâte care s-au spus. Încă ceva, sunt instituții care se ocupă cu astfel de lucruri și n-am nicio problemă, stau extrem de liniștit”, a adăugat Gabriel Leș.

Citește și Miza fără precedent a declanşării crizei la vârful Armatei

Etichete: armata , MApN , nicolae ciuca , seful statului major , gabriel les , achizitii armata

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale